Arestările sunt doar cele mai recente dintr-o serie de rețineri a unor persoane suspectate de autoritățile din Hong Kong că ar face parte din mișcarea de disidență pro-democrație.

Poliția a declarat că una dintre cărți, „Apărătorii Satului Oilor”, face referire la protestele pro-democrație. În poveste, lupii vor să ocupe satul și să mănânce oile care, la rândul lor, își folosesc coarnele pentru a riposta.

Cele cinci persoane arestate, doi bărbați și trei femei, cu vârste cuprinse între 25 și 28 de ani, erau membri ai unui sindicat logoped care publica cărți pentru copii.

Superintendentul senior al poliției, Steve Li, a declarat într-o conferință de presă că poliția a fost îngrijorată de cărți fiindcă conținutul „sucește mintea copiilor” pentru a le dezvolta „un standard moral de a fi împotriva societății”.

De asemeena, autoritățile au prezentat alte două cărți tipărite de sindicat.

A doua carte a relatat povestea a 12 oi duse de lupi în satul fiarelor unde ar urma să fie gătite, făcând posibil aluzie la cei 12 oameni din Hong Kong capturați de China în august anul trecut pe mare în timp ce încercau să fugă din oraș cu barca.

Li a spus că povestea nu era factuală și a instigat la ură împotriva autorităților.

Cea de-a treia carte spune povestea lupilor care se furișează printr-o gaură în satul oilor și arată lupii murdari, în timp ce oile sunt curate.

Potrivit oficialului, aceasta a avut ca scop crearea urii împotriva guvernului.

Dacă vor fi găsite vinovate, cele 5 persoane arestate riscă o pedeapsă de până la 2 ani de închisoare.

Ce este legea securității naționale

În mai 2020, parlamentul chinez a adoptat legea securităţii naţionale pentru Hong Kong, o măsură fără precedent, care are rolul de a sufoca protestele din teritoriul semiautonom și de a-l aduce pe acesta sub controlul cât mai ferm al Beijingului.

Legea votată de Congresul Naţional al Poporului din China reduce statutul legal separat al teritoriului semiautonom și oferă baza necesară pentru adoptarea de măsuri stricte împotriva protestatarilor de la Hong Kong, care luptă pentru independența față de Beijing.

Actul legislativ interzice actele de rebeliune, separatism, „actele de amestec străin” în politica internă și cele de terorism, acuzații folosite deseori în China pentru reprimarea disidenților politici și a oricărei forme de opoziție.

Citeşte şi:

Ziua în care au fost raportate peste 1.000 de persoane vindecate de COVID, după două săptămâni fără niciuna. Explicațiile autorităților

Un român și-a ucis iubita, a pus-o pe bancheta din spate, și-a tăiat și el gâtul și a gonit așa pe autostradă, în Germania

De ce a aterizat forțat elicopterul Black Hawk în centrul Bucureștiului? Date din raportul anchetatorilor

„Mă ațâța degeaba, dar ce mi-a propus azi e prea mult” » O actriță, dezvăluiri spectaculoase despre o aventură cu „cel mai frumos bărbat”
PARTENERI - GSP.RO
„Mă ațâța degeaba, dar ce mi-a propus azi e prea mult” » O actriță, dezvăluiri spectaculoase despre o aventură cu „cel mai frumos bărbat”
Cine este de fapt amanta lui Reghe. Detalii BOMBĂ au ieșit la iveală! Cadouri extravagante și...
Playtech.ro
Cine este de fapt amanta lui Reghe. Detalii BOMBĂ au ieșit la iveală! Cadouri extravagante și...
Directoarea şcolii 178 din cartierul bucureştean Pajura şi soţul ei, preotul Costel Paizan, au murit arşi de vii în casă, în timpul furtunii
Observatornews.ro
Directoarea şcolii 178 din cartierul bucureştean Pajura şi soţul ei, preotul Costel Paizan, au murit arşi de vii în casă, în timpul furtunii
Horoscop 30 iulie 2021. Săgetătorii scot la lumină anumite adevăruri, unele dintre ele foarte dureroase
HOROSCOP
Horoscop 30 iulie 2021. Săgetătorii scot la lumină anumite adevăruri, unele dintre ele foarte dureroase
Milionarul lăsat pieton de Poliția Locală Constanța. I-au ridicat bolidul Ferrari parcat neregulamentar
Știrileprotv.ro
Milionarul lăsat pieton de Poliția Locală Constanța. I-au ridicat bolidul Ferrari parcat neregulamentar
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
Telekomsport
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
(Publicitate) Când merită să îți plătești creditele în avans
PUBLICITATE
(Publicitate) Când merită să îți plătești creditele în avans