Şase persoane din Magna, un orăşel de lângă Salt Lake City (SUA) au fost arestate pentru maltratarea colegului lui de cameră, ore întregi, i-au capsat buzele, urechile şi pieptul, l-au găurit cu bormaşina şi l-au bătut cu sălbăticie într-o animalică „sesiune de tortură”.
Într-o seară, cei şase – cu vârste între 20 şi 55 de ani –  l-au târât pe Thomas Chapman în subsolul clădirii şi l-au chinuit până spre ora 4 dimineaţa pentru că unul dintre ei ar fi fost ameninţat în ultimele săptămâni, iar Chapman era bănuit că s-ar afla în spatele acestei hărţuiri.
Cei şaşe nu numai că au decis cine e vinovatul pentru presupusa ameninţare, dar l-au şi pedepsit după cum au crezut ei că trebuie pedepsit: l-au capsat, găurit cu bormaşina, l-au tăiat cu cuţitul şi l-au lovit cu barosul…
Torturat de colegii de apartament o noapte întreagă
„Îi imploram să mă omoare ca să se termine totul”, a povestit Chapman poliţiei.
I-au dat drumul, doar în chiloţi, abia pe la 4 dimineaţa, iar bărbatul a fugit şiroind de sânge şi cu oasele rupte la un amic din apropiere de unde a chemat poliţia.
Chapman spune că se mutase în aceeaşi casă cu cei şase cu doar o săptămâna înainte de atac şi că se înţelesese cu colegii săi de apartament să recondiţioneze baia în contul chiriei pe prima lună. Nu îşi dă seama care este motivul pentru care a fost torturat.
Cei şase au fost arestaţi sub acuzaţiile de răpire, atac şi obstrucţionarea justiţiei.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.