Senatorul irlandez David Norris, care şi-a recunoscut în mod public homosexualitatea, a obţinut sprijinul necesar pentru a candida la alegerile prezidenţiale. Înscrierea candidaturilor s-a încheiat miercuri.
Candidatura sa este o premieră pentru această ţară catolică şi conservatoare.
David Norris este un specialist în romancierul irlandez James Joyce, dar a cunoscut o serie de probleme. Aproape că a renunţat la începutul lui august, după ce a fost acuzat într-un caz de viol asupra unui minor din 1992, implicându-l pe fostul său partener Ezra Yitshak.
El şi-a relansat recent campania, afirmând că revenirea sa "va fi cel mai mare «come-back» din istoria politică irlandeză".
Un sondaj publicat în ultima ediţie a Sunday Business Post îl prezintă pe primul loc, cu 21 la sută din intenţiile de vot. Însă victoria nu îi este asigurată, din cauza sistemului de transferuri de voturi care se operează atunci când un candidat nu obţine majoritatea absolută.
Între cei şapte candidaţi care doresc să preia preşedinţia de la Mary McAleese, un post cu o puternică încărcătură simbolică, se mai află o fostă cântăreaţă, câştigătoare a ediţiei concursului Eurovision din 1970, dar şi fosta deputată europeană Dana Rosemary Scallon.
Mary McAleese, prima preşedintă irlandeză născută în Irlanda de Nord, care a deţinut această funcţie timp de 14 ani, a primit în mai vizita istorică a reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii.