Preţurile carburanţilor au coborât sub 6,5 lei/l în toate staţiile Petrom şi Lukoil şi chiar şi în unele staţii OMV. Ieftinirile de vineri, 5 mai, au ajuns la 14 bani/l la motorină, în cazul Lukoil, şi la 9 bani/l la benzină la Petrom. În cazul Petrom, ieftinirea a fost mai mare decât cea din ziua precedentă, a informat profit.ro.
Prețul motorinei a coborât sub cel al benzinei pentru prima dată în ultimii ani, după ce în octombrie 2022, dieselul era mai scump cu 1,5 lei/l.
Astfel, şoferii pot achiziţiona benzină standard la un preţ inferior celui de 6,5 lei/l în toate stațiile Lukoil şi Petrom din Capitală, noile preţuri practicate fiind de 6,41-6,44 de lei/l, în cazul Lukoil, şi de 6,4-6,43 de lei/l, în cel al Petrom. Motorină standard mai ieftină de 6,5 lei/l poate fi cumpărată în toate staţiile Lukoil (6,36-6,41 de lei/l) şi Petrom (6,37-6,42) din Capitală, dar şi în 8 staţii OMV.
Principalele explicații ale ieftinirilor sunt stocurile făcute înainte de intrarea în vigoare a embargoului impus importurilor de produse petroliere din Rusia, pe 5 februarie, dar și reducerea cererii în Occident, ca urmare a temerilor privind o încetinire a creșterii economice. Totodată, cererea venită din Ucraina a scăzut, situându-se sub nivelul estimat de exportatorii autohtoni, mai notează profit.ro.
Arcat 06.05.2023, 10:32
Chiar nu vă este jenă să publicați așa ceva? "Ieftiniri masive" , direct în titlu ?!?!? 14 bani si 9 bani... Nu știți ce înseamnă "masiv"?