Cuprins:
Angajații din MAI, Armată și serviciile secrete nu vor mai ieși la pensie în condițiile de acum
Decizia vine în contextul în care șeful Executivului vrea reducerea cheltuielilor cu MAI, MApN, SRI și SIE, iar acest lucru se poate face și prin majorarea vârstei de pensionare.
„Consider că pentru toate sistemele în care se permite pensionarea la o vârstă care înseamnă 50, 51, 52 de ani, atunci când un om este în deplinătatea facultăților fizice și intelectuale, acolo unde pensia este cât ultimul salariu, trebuie corectate lucrurile nu doar din punctul de vedere al inechităților, care sunt evidente pentru toți cetățenii și care au generat o stare de nemulțumire justificată și o scădere a încrederii în statul român și în guvernări, ci și din punctul de vedere al sustenabilității sistemului nostru de pensii și din punctul de vedere al unei economii sănătoase”, a spus Ilie Bolojan.
Și a continuat: „Dacă nu creștem pentru aceste categorii vârsta de pensionare, vom fi în situația în care în anii următori nu mai e cine să-i înlocuiască pe cei care vor ieși la pensie. Pentru că generațiile noastre de 350.000-400.000 de oameni nu pot fi înlocuite de generațiile care vin de… 150.000, 200.000, 250.000 de oameni”.
Bolojan a menționat că vrea ca „în luna martie”, așa cum scrie în proiectul de ordonanță despre reforma în administrație, „să venim cu proiecte de legi care să pună în practică acest principiu care a fost stabilit astăzi de Curtea Constituțională”.
Șeful Guvernului a dat ca exemplu angajații din MAI, Armată și serviciile secrete, precum SRI și SIE: „E vorba de angajații care țin de Ministerul de Interne, zona de Apărare, zona de ordine publică și siguranță națională, dar și aici trebuie făcute câteva precizări. Există în aceste zone situații în care solicitările fizice, efortul țin de niște condiții dificile de muncă. De exemplu, parașutiștii, jandarmii care sunt în linia 1, care în continuare trebuie să beneficieze de drepturi care să însemne ani de muncă echivalenți mai mari decât anii normali, deci o pensionare mai rapidă”.
Bolojan a precizat că totuși sunt și cazuri „în care se poate lucra fără niciun fel de probleme până la 65 de ani” și i-a dat ca exemplu pe cei care „stau în pază, într-un post sau lucrează într-o zonă de birouri din oricare minister”. „Nu văd niciun fel de problemă să se lucreze până la 65 de ani”, a subliniat premierul.
Întrebat dacă militarii care au fost în teatrele de operații vor putea beneficia în continuare de o pensionare înainte de vârsta legală de pensionare, Bolojan a răspuns: „Sistemele care vor fi create vor fi discutate cu specialiștii din aceste ministere și, în condiții normale, fiecare an care se face în practică în condiții dificile ar trebui să fie bonificat suplimentar. Dar nu pot să mă pronunț pe spețe de detaliu”.
Foarte important, modificările nu se vor aplica în următoarea perioadă. Și pentru aceste categorii va exista o perioadă de tranziție, exact cum s-a făcut și la magistrați.
Principiul este clar: vârsta de pensionare 48-52 de ani nu mai poate fi suportată, pensia cât ultimul salariu nu mai poate fi suportată. Este nevoie de o perioadă tranzitorie, astfel încât cei care au vârsta de pensionare să poată beneficia de actualele drepturi, pentru a nu avea șocuri în sistem.
Premierul Ilie Bolojan:
CCR a decis tăierea pensiilor speciale după 5 amânări. 3 judecători propuși de PSD au votat împotrivă
Miercuri, 18 februarie, după 5 amânări și după o ședință care a durat mai puțin de o oră, Curtea Constituțională a stabilit că al doilea proiect al pensiilor speciale ale magistraților, asumat de premierul Ilie Bolojan în Parlament în decembrie 2025, este constituțional.
Au fost 6 voturi pentru și 3 contra. Cei trei care nu au fost de acord cu tăierea pensiilor speciale ale magistraților au fost judecătorii propuși de PSD, Gheorghe Stan, Bogdan Licu și Cristian Deliorga. Foarte interesant, Mihai Busuioc, al patrulea judecător propus de PSD, a votat de data aceasta pentru tăierea pensiilor speciale, adică s-a aliat majorității.
Decizia CCR înseamnă că magistrații se vor pensiona la 65 de ani, nu la 48 ca în prezent, și cu maximum 70% din ultimul salariu net, nu 80% din ultimul salariu brut, cum este acum. Mai mult, perioada de tranziție până la vârsta de pensionare de 65 de ani va fi de 15 ani. Iar pensionarea anticipată este posibilă doar cu minimum 35 de ani vechime și cu o penalizare de 2% pe an până la împlinirea vârstei standard de 65 de ani. Legea merge acum la promulgare, la președintele Nicușor Dan.
Mai trebuie spus că trimiterea legii la CJUE, așa cum ceruse controversata Lia Savonea, șefa Curții Supreme, a fost respinsă în ședința CCR cu 5 voturi la 4.
Foarte important, decizia Guvernului Bolojan de a se atinge de pensiile judecătorilor și procurorilor a stârnit proteste, blocarea justiției prin greve și amenințări ale magistraților la nivel înalt. De exemplu, procurorul general al României, Alex Florența, l-a avertizat vara trecută pe Ilie Bolojan, într-o discuție privată, că procesele, care și așa durează mult, vor dura și mai mult, iar calitatea justiției va scădea.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4bb40d9d38c0f7fb00c58d9053f5b0e9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_dfd1ef63fdf07ac09e5bdd7ddcfd60df.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_8ef5257d58826d00cb5380290229ea2b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_bb4127d635891123ccbdfda2ad8e9217.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_399dbdc89dd07ca9a1ca665602b6a571.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f8792d41ba660035517c6635d908460c.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_36106ee1c34e30c5bdbfe4ea208beee7.gif)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_3a82a2bd68bc5faffba1b9f81a7ca3f7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_be9e6558d667e2324bcea63551ce64a1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_8cae2a5cf15d09d22c39e17e5b90a549.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_69f1aab410d6723fd10f69bbc90f842c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_ca9703b341be74b974a4be0e0de1eb39.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_b85be8fabb3100dbed548feb94066121.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_f00fcdf82d9559f1d469da807f704c0d.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_b695a710b6110f05ab4645df5ce9c02b.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_de26c6761d65a9d6cf14ed921e15a7ad.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_93cc56aa4a60ecc99ae65fda04eeb8e2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_7fee94bf18d5195b9600e168a6023da1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_02fd73abfdc5ea6d2de5c36435afa41e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_45af0f4754b6e3fc70fbef7a82355e62.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_f0eae31697b72bbcd78ad1ab52f3b66f.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_dacd67c06fdbe6e567b3a2f45ccd3b56.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_0641e64e80a6977453c9a255717c93db.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_605410c5e306029466611c2f4fff571d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/ilie-bolojan-vrea-sa-modifice-legea-si-pentru-celelalte-pensii-speciale--angajatii-din-mai-armata-si-sri-printre-cei-vizati-e1771434985853.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_55cf52da94f1b882b2308331a9ac6f88.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_fe5f5bc6b6b3d8e32e3e49b83a3c6002.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/tronson-tren-cluj-napoca-aghiresu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/elevi-banci-scoala.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_5a8ed664126fb18845c11e76bbde07b1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_cccb770bb3b1d607d5791e468ce1efc4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/alex-dodoaia2-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/vera-wang-premiile-bafta-2026-3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_0bc7bc1aa048fceef886407bc9d19376.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_b31d320e52b89e769f37d0da85967356.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_8cf0f6cfc7207baf86c5d8d57d3f46d4.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_16ca29bc7afe0d86f0b04b6cfab4168d.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/prim-vicepresedintele-psd-corneliu-stefan.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/hepta8624506.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/restaurant-roma.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/pisica-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/doctori-operatie-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/persoane-cu-dizabilitati-envato.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/hot-locuinta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/mesaje-de-dragobete-2026-.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2020/02/couple-5607831280.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/culoarea-palmelor.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/gem-de-portocale.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/ilie-bolojan-conferinta-e1771861663944.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/vlogger-roman-gheare-de-pui.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/cazul-samca-0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/muncitori-reparand-asfaltul--foto-facebook-and-e1771850660604.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/inteligenta-artificiala.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/donald-trump-nicusor-dan-premier-prim-ministrul-romaniei.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/maga-maga-make-america-great-again-este-sloganul-politic-lansat-de-donald-trump-in-2016-profimedia-0927733217.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/tulcea-romania-granita-cu-ucraina-shutterstock2141573841-copy.jpg)
Karina2022 19.02.2026, 07:09
Epentru prima data cand i-i dau dreptate luiBOLO ,CACI EU CUNOSC PERSOANE CARE SUNT DE VARSTA MEA [64 ANI ]care au iesil la pensie [mananca pensie ]de la 47 de ani ceia ce nu este normal ok ,bravooo Bolo -saracie .
MAutorngt1 19.02.2026, 07:51
Taiate, ACUM, complet, TOATE pensile nesimtite, primite de toti nesimtitii! Sa iasa TOTI, la pensie, dupa 65 de ani, cum am iesit noi, cei care am muncit si contribuit si carora, cei care ne “conduc” ne-au taiat si furat din pensile de contributivitate. La munca, ticalosilor!
Toni2 20.02.2026, 08:09
Corect pensiile speciale trebuie eliminate pentru toți pentru totdeauna, inclusiv pentru parlamentari, primari etc
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.