IMAGINEA ZILEI! Protest ÎN POANTE la -5 grade! Elevele de la "Floria Capsali" AU ÎNDURAT GERUL pentru SALVAREA liceului

Comentează

Îmbrăcaţi în costume de scenă, elevii au dansat în semn de protest faţă de decizia de desfiinţare a Liceului de Coregrafie "Floria Capsali" şi a comasării acestuia cu Colegiul de Arte "Dinu Lipatti".
Reprezentanţii unităţii de învăţământ au spus, pentru Agerpres, că decizia de desfiinţare a liceului a fost aprobată în Consiliul de Administraţie al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti din data de 16 decembrie 2013 şi comunicată Primăriei Sectorului 4 pe 17 decembrie 2013, având ca motivaţie reorganizarea şcolară a unităţilor cu un număr mai mic de 300 de elevi.
Semnatarii protestului mai menţionează că decizia de desfiinţare a liceului a fost luată fără să fie consultată instituţia şcolară, elevii, familiile acestora sau comunitatea.
În prezent, şcoala are înscrişi 260 de elevi: 90 de elevi la învăţământul suplimentar de artă (clasele I-IV ) şi 170 de elevi la învăţământul integrat de artă ( clasele V-XII).


Pentru Primăria lui Piedone e totuna

Pentru a clarifica situaţia din punctul de vedere al instituţiei pe care o conduce, primarul Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, a trimis presei, în această seară, următoarea declaraţie:
"Autoritatea Locală Sector 4 nu are niciun fel de implicare, în ceea ce priveşte adoptarea acestei decizii, în măsura în care aportul nostru se referă strict la administrarea clădirilor în care funcţionează unităţile de învăţământ. Iniţiativa aparţine Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, care a emis pe data de 16 decembrie 2013 o hotărâre privind comasarea liceelor vocaţionale „Floria Capsali” şi „Dinu Lipatti”. Am înţeles că se invocă realizarea unei aşa- zise „economii”, nu ştiu la ce s-a referit Inspectoratul Şcolar când a opinat astfel, în schimb, aş vrea să precizez că pentru noi, ca administratori, indiferent de numărul elevilor sau de cel al cadrelor didactice, cheltuielile rămân aceleaşi, nu scade sau creşte factura la utilităţi în funcţie de aceşti parametri. Sunt acuzat că mi-ar aparţine decizia, că aş fi un soi de „factor perturbator” în devenirea artistică a unor copii talentaţi, destabilizând formarea lor în cadrul singurului liceu vocaţional de coregrafie. Nimic mai fals! Consider că factorii responsabili ar trebui să îşi asume măcar un dialog cu părinţii acestor copii, justificând şi purtând responsabilitatea deciziei lor. În lipsa unei reacţii, eu nu pot sta cu mâinile în sân, în timp ce constat că nemulţumirea îi împinge, inclusiv pe elevii acestui licceu, să protesteze vehemet, în pofida vremii nefavorabile. Protest „în poante” a fost titlul unui material de presă, care a reflectat situaţia prezentă de la Liceul „Floria Capsali”. Fără „poante”, dar cu toată responsabilitatea, am decis ca, până la cristalizarea situaţiei, să retrag de pe ordinea de zi a viitoarei şedinţe a Consiliului Local un proiect de hotărâre. Acesta cuprinde aprobarea de către forul legislativ local, a planului de învăţământ la nivelul Sectorului 4 pentru anul în curs. Personal, mărturisesc că împărtăşesc opinia comitetului de părinţi, tocmai de aceea, invit instituţiile responsabile, să se aşeze la masă şi să discute cu părinţii, în detaliu, aplicat, în strictul interes al copiilor. În marea lor majoritate, aceştia sunt cei care ne vor face mândri, desăvârşindu-şi arta pe marile scene ale Lumii. Pledez să nu le fie frânte aripile, ci să fie susţinuţi să se dezvolte într-un cadru în care se simt încurajaţi şi la ei acasă”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
proces-calin-georgescu-s-31
ReportajExclusiv
19:00
Călin Georgescu, în sala de judecată. Ce a făcut în timpul procesului în care e acuzat de complicitate la tentativă de lovitură de stat
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat, luni, intrarea în vigoare a unor modificări legislative importante privind drepturile consumatorilor şi combaterea practicilor comerciale incorecte.
18:43
ANPC anunță reguli noi pentru comercianți: dispar etichetele ecologice false și reclamele înșelătoare. Ce drepturi au consumatorii la garanții și reparații
MONDEN
Concurenții de la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
Exclusiv
17:27
Cum a fost pentru Karim Chaker experiența de la „Burlacii: Foc în Paradis”: „Am făcut de toate”
Anca Dumitra
16:57
Fiul Ancăi Dumitra a început grădinița. Cât plătește actrița din Las Fierbinți pentru educația băiatului
POLITIC
Premierul desemnat Siegfried Mureșan la o conferință de presă în Parlament. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
17:34
Siegfried Mureşan spune că are doar 170 de voturi pentru noul Guvern. De unde vrea să mai atragă restul până la 233
Sorin Grindeanu a fost ales în noiembrie 2025 președinte „plin” al PSD, după 6 luni în care a fost interimar în urma demisiei lui Marcel Ciolacu. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
16:01
Decizia luată de PSD pentru ziua votului Guvernului Siegfried Mureșan în Parlament. Grindeanu: „Programul este o insultă”
Ultimele știri
20:00
Bilanțul activității Parchetului European în mandatul Laurei Codruța Kovesi, care expiră pe 31 octombrie: Numărul anchetelor a crescut, dar au existat și probleme
19:58
A murit Patrick André de Hillerin. Jurnalistul, cofondator al Academiei Cațavencu, avea doar 52 de ani
19:53
Cristian Tudor Popescu dă de pământ cu Grindeanu „Știucă” și ambasadoarea SUA! Ce spune ziaristul despre „contractul păgubos” pentru România
19:22
Christa Pike va fi executată miercuri, după ce a fost condamnată la moarte în urmă cu 30 de ani. Nicio femeie n-a mai fost executată în Tennessee de peste 200 de ani
TRENDING
Exclusiv
12:54
Directorul Muzeului Național Peleș, Narcis Dorin Ion, și-a dat demisia. Decizia luată după dezvăluirile Libertatea privind mafia biletelor de la Sinaia
14:33
Ce riscă Peter Magyar, după ce Parlamentul de la Budapesta i-a ridicat imunitatea: „Acum poate fi interogat și încarcerat”
11:52
Florinela Georgescu, director ANM, anunță nopți cu temperaturi apropiate de 0 grade Celsius și zile mai calde spre sfârșitul lunii octombrie
26 sept.
David Gross, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică: „Șansele ca omenirea să mai trăiască 50 de ani sunt foarte mici”
O cabină de avion din clasa business este echipată cu scaune individuale spațioase ce includ perne decorative, mese rabatabile și opțiunea de a se transforma într-un pat orizontal complet întins
18:21
Cea mai curată companie aeriană din lume folosește așternuturi din PET-uri și scoici reciclate și scaune cu tehnologie NASA
Un cartier din orașul Dubrovnik
16:18
Cum a reușit Dubrovnik să învingă supra-turismul. Primarul Mato Franković dezvăluie strategia care salvează „Perla Adriaticii”
Uleiul de cocos, considerat mult timp un „superaliment”, este acum sub lumina reflectoarelor, iar cercetătorii contestă beneficiile atribuite sănătății inimii.
15:36
Cum afectează uleiul de cocos inima, cardiologii desființează superalimentul: „Este o relație complicată”
Baterie externă neagră cu cablul de alimentare conectat
15:21
Un avion s-a întors din drum deasupra Atlanticului după ce o baterie externă a luat foc. De ce este interzisă folosirea acestor dispozitive în timpul zborului
Nave de croazieră la apusul soarelui pe Dunăre
14:09
Croaziera de opt zile care străbate patru țări europene, pe Dunăre, la bordul unui hotel plutitor de lux
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
O mașină de poliție parcată
18:18
România a cumpărat software de supraveghere de la o companie rusă care a ajuns în agenții europene de aplicare a legii - Politico
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
17:41
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
Studenţii din România pot beneficia de reduceri substanţiale la transportul feroviar în anul universitar 2026-2027.
17:16
Studenții pot plăti cu 90% mai puțin pentru biletele de tren. Cine beneficiază de reducere și ce trebuie să știe
Unul din trei clienți care utilizează iZi, agentul conversațional cu inteligență artificială dezvoltat de eMAG, revine pentru a căuta alte produse.
17:15
Ce va fi de Black Friday la eMAG și cum puteți ghici data: „Mizăm pe AI pentru vânzări mai mari”
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
08:41
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri
Nicu;or Dan
24 sept.
Când jumătate trag „hăis” și jumătate „cea”
stalp-energie-cifre-piata-energie
23 sept.
Energia României sub Bolojan: între promisiuni, proiecte întârziate și o arhitectură energetică în criză