Imagini șocante de la accidentul din Floreasca! Mașina scufundată, scoasă de scafandri - FOTO

Comentează
Arhiva foto

UPDATE:
 
ORA 16,08. Cei patru scafandri de la ISU ”Dealul Spirii” care au participat la operaţiunile de salvare ale bărbatului care a pierit, cel mai probabil, înecat în maşina cu care a plonjat în Lacul Floreasca caută şi la această ora alte posibile victime ale accidentului. Acest lucru se datorează faptului că martorii susţin că în autoturismul Skoda se aflau trei persoane şi nu una cât au găsit scafandrii.

ORA 16,36. Scafandrii au reuşit, până la urmă, să deschidă ecluzele care, din motive încă necunoscute, nu au funcţionat în primele momente, în timpul operaţiunilor de salvare. Astfel, anchetatorii vor să se convingă dacă nu cumva pe fundul lacului au rămas şi alte victime, ţinând cont de faptul că martorii susţin sus şi tare că au văzut în interiorul maşinii trei persoane, nu una cât au găsit scafandrii. Victima, aflată la volan, a fost identificată cu ajutorul cărţii de identitate găsite asupra sa. Este vorba de un bărbat în vârstă de 36 de ani care, conform documentelor de identitate, locuieşte în Bucureşti, undeva în sectorul 6.



ORA 16,19. Pornind de la numele şi numărul de telefon înscrise pe un plic ce a ieşit la suprafaţă în timpul manevrelor de scoatere a maşinii din apă, dar şi de la numărul de înmatriculare al autoturismului, poliţiştii de la Brigada Rutieră a Capitalei au declandşat o anchetă menită să stabilească identitatea singurei persoane găsite în Skoda roşie, autoturism care, în jurul rei 14,00, a distrus parapetul de protecţie al unui pod şi a plonjat în Lacul Floreasca.

ORA 16,15. Echipele de descarcerare ale ISU ”Dealul Spirii” reuşesc să taie portiera din stânga-faţă a autoturismului. Anchetatyorii au observa că singura persoană descoperită în maşină avea picioerul drept prins între fiarele Skodei avariate. Deocamdată, scafandrii nu confirmă decât prezenţa unei singure victime, în timp ce marotii spun că ar fri văzut trei persoane în maşina care a căzut în apele îngheţate ale lacului Floreasca.

Ora 16.02. Cu ajutorul unei macarale, autoturismul este scos la suprafaţă. Manevrele se fac cu foarte mare atenţie, respectând toate normele de siguranţă, pentru ca maşina să fie pusă pe mal fără incidente. Trupul unei dintre victime, aşezate în faţă, se poate distinge în autoturismul Skoda, de culoare roşie. Zeci de poliţişti şi jandarmi au manevrat cu ajutorul cablurilor autoturismul către mal.

Ora 15,50. Scafandrii de la ISU ”Dealul Spirii au reuşit, după mai bine de o oră de scotocit străfundurile apei, să mute autoturismul contorsionat din poziţia critică în care se afla prins pe fundul lacului. ”Din spusele colegilor mei de la ISU se pare că în maşină este doar o persoană. Prin apa foarte rece care nu permite o vizibilitate bună, scafandrii au văzut o singură persoană prinsă în maşină”, a declarat Daniel Piştea, şeful Serviciului Accidente din cadrul Brigăzii Rutiere a Capitalei. Munca scafandrilor ar fi fost mult mai uşoară dacă ar fi reuşit să deschisdă ecluzele pentru a scoate apa dibn acea zonă a lacului, însă acest lucru nu a fost posibil deoarece instalaţia nu a răspuns comenzilor.

Autorităţile care participă la acţiunea de scoatere la suprafaţaă a autoturismului aşteptau sosirea unei macarale care să poată să ancoreze maşina.

Autoturismul cu cele trei persoane la bord venea dinspre Bucureşti către Pipera în momentul în care s-a produs accidentul. Deocamdată, poliţiştii încearcă să afle dacă a fost vorba despre o manevră greşită a şoferului sau maşina a avut vreo defecţiune tehnică. Cert este faptul că, din cauza vitezei, autohehiculul a rupt parapetul ce mărgineşte şoseaua şi, după ce s-a dat peste cap, a ajuns în apa rece a lacului Floreasca.

Scafandrii au venit la faţa locului şi au confirmat că cele trei persoane aflate în maşină sunt decedate. Acum se aştepta o macara pentru a scoate la suprafaţă autoturismul care s-a transformat în sicriu pentru bieţii oameni.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Fotografie cu caracter ilustrativ
BREAKING NEWS
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
MONDEN
Pamela Anderson
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
Concurenții de la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
13:50
Alin Alexuc Ciurariu a dat de înțeles cine a câștigat Asia Express 2026: „Cred că m-ar teroriza”. Ce a spus colegul lui Gabi Torje despre Mirela Vaida
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
15:02
Cum a apărut Alexia Eram pe covorul roșu la Festivalul de Film de la Veneția. Fiica Andreei Esca, ținută de mii de euro
14:55
Românii ar putea ieși mai târziu la pensie. De ce cere Consiliul Fiscal creșterea treptată a vârstei de pensionare
14:54
Ungaria expulzează zece diplomați ruși. Cum a răspuns ministerul de externe din Rusia
14:49
Cine transmite Real Madrid – Inter Milano la TV. La ce oră începe meciul din Champions League dintre Jose Mourinho și Cristi Chivu
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Saci cu cartofi şi ceapă într-o piaţă
15:07
Pregătirea cămării pentru iarnă: 5 pași pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!