Ministrul sănătății, în direct din studioul Libertatea, la Adriana Nedelea LA FIX: „Ne-am asumat odată cu relaxările și o creștere a numărului de cazuri”

Comentează
Arhiva foto

Ministrul sănătății, prezent în studioul Libertatea, prezintă planul pregătit pentru perioada următoare, respectiv dacă sunt așteptate noi măsuri de relaxare sau alte măsuri restrictive, în funcție de evoluția epidemiei de COVID-19.

Este alarmantă creșterea cazurilor noi anunțată joi, se vor deschide mall-urile, restaurantele și locurile de joacă, ar putea fi tratați pacienții cu COVID-19 asimptomatici și acasă, aflați de la ministrul sănătății.

Întrebat dacă este îngrijorat de acest weekend prelungit până luni, când este zi liberă pentru Rusalii, ministrul a spus că nu este neapărat îngrijorare, dar se gândește la măsurile de precauție.

„Ne-am asumat, odată cu relaxările, și o creștere a numărului de cazuri”, a spus el.

Ministrul a punctat că și în acest sfârșit de săptămână, când se așteaptă ca numărul turiștilor pe litoral să fie unul ridicat, autoritățile vor urmări cu atenție numărul cazurilor noi, urmând să decidă ce măsuri vor fi luate în următoarea perioadă.

În condițiile în care lucrurile merg într-o direcție favorabilă, pregătim din 15 iunie și alte măsuri de relaxare.Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru:

El a precizat că joi s-a întâlnit cu reprezentanții mall-urilor, care ar putea să fie redeschise din 15 iunie, dar se va face o analiză pentru decizia finală. Astăzi, ministrul are întâlniri cu reprezentanți din zona de fitness, pentru a discuta despre redeschiderea sălilor.

Ministrul Nelu Tătaru a precizat că în cazul în care, după această perioadă, numărul cazurilor noi nu va crește semnificativ, nu vor fi din nou măsuri restrictive.

„Poate nu vom avea alte măsuri restrictive, dar vom mări perioada în care nu vom anunța noi măsuri de relaxare”, a declarat el.

”Dacă menținem cazurile noi sub 200, situația este sub control”

  • Ieri au avut loc discuții cu reprezentanții mall-urilor, astăzi, cu cei ai industriei de fitness,;sunt discuții și propuneri pentru relaxare.
  • Avem încă discuții pe cinematografe și locuri de joacă pentru copii.
  • Dacă va crește numărul de cazuri, vom mări perioada în care să venim cu alte măsuri de relaxare.
  • Sunt multe care rămân de discutat, dar evaluăm și ce se întâmplă de la măsurile precedente, cum ar fi spectacolele în aer liber, dacă sunt gestionate corect.
  • Urmărim cazurile noi și evoluția lor în Terapie Intensivă.
  • Încă nu avem deschise restaurantele la hoteluri, pe litoral. Acum, la terase, sunt trecuți clienții, au măsurile uzuale, personalul trebuie să poarte măști, mănuși.
  • Aseară, s-au făcut modificări în Hotărârea de Guvern 394, de a permite și accesul cu prosopul pe plajă.
  • Pe 12 iunie se închide oficial anul școlar. Creșele, grădinițele private, dacă vor vrea, ar putea să-și desfășoare activitatea, dar tot după 15 iunie.

Posibil să ridicăm izolarea la domiciliu înainte de 15 iunie pentru cei care vin din unele țări, după o analiză făcută de INSP.

  • Ne gândim ca după 15 iunie să avem un alt set de țări din care pot reveni românii fără să fie băgați în carantină.
  • Avem analize și în acestă vară, inclusiv studiul de prevalență, vom avea în continuare programul de testare, personalul medical va avea o testare săptămânală.

Trebuie să ne obișnuim să trăim cu virusul peste vară.

  • Studiul de seroprevalență se face pe toate regiunile de dezvoltare, 29.000 de subiecți, aleși după un algoritm, la 3 laboratoare în fiecare județ.
  • Testarea națională anti-COVID ne arată câte persoane sunt imunizate și ce facem mai departe.
  • Sunt spitale COVID care cer reluarea unora dintre activitățile de dinainte de pandemie, a unor activități pe patologia non-COVID, bolnavii cronici.
  • Astăzi am fost la Spitalul Fundeni, unde am intrat într-o a doua etapă, în care evaluăm situația, ieri am fost la Mioveni.
  • Am evaluat și necesarul pe care îl au, erau foarte multe investiții în curs de la Ministerul Sănătății înainte de epidemia COVID.

Acum o lună și jumătate, nu exista neîncrederea că pandemia e reală, era pustiu pe străzi.

  • Acum două luni, era disperare legată de pandemie, și asta trebuie să vadă cei care acum nu cred.

„Ne gândim să tratăm acasă asimptomaticii”

  • Nu riscăm să dăm în afara spitalelor acești pacienți pozitivi, ar fi un risc cam mare, dar analizăm în aceste zile ipoteza tratării asimptomaticilor la domiciliu, cu un control al medicului de familie. Dacă au simptomatologie, să se întoarcă în spital sau să fie duși într-un spațiu tampon, pentru a nu lua contact cu familia.
  • DNA investighează achiziții de 140.000 de euro de la minister.
  • S-au cerut documente privind achiziția din pandemie și conducerea Unifarm, le-am dat, facem și noi o anchetă. Corpul de Control va analiza dacă există deficiențe, nu verifică achizițiile, pentru că au fost făcute prin firme.
  • Cu șeful Unifarm, Adrian Ionel, am o relație strict de subordonare. Săptămâna aceasta, am discutat cu fiecare membru al Consiliului de Administrație și li s-a cerut transparență la achiziție.
  • E prea puțin timp în două luni de când sunt la conducerea Ministerului să-mi fac o părere despre Adrian Ionel.
  • Anchetele sunt necesare pentru a aduce la suprafață neregulile, dacă există.
  • Pentru mine, Ministerul Sănătății este o prioritate.

”Extrapolați 90% din cei care încurcă în Ministerul Sănătății la tot sistemul și vedeți că nu va merge”

  • Ne încurcă anumite direcții din sistem, oameni împământeniți acolo, am început cu schimbarea organigramei, cu comasarea unor direcții. Când va veni organigrama, se va vedea cine vine și cine pleacă.

Cât să accepți că ți se spune că nu se poate, că pentru niște avize, umblă o hârtie prin minister două, trei săptămâni sau uneori este uitată.

  • 10-20% din angajații Ministerul Sănătății dacă trag în direcție bună.
  • Dacă vrei sa dai un ordin, auzi mereu că nu se poate și lucrurile nu pot rămâne așa.
  • Sunt direcții care se consideră de sine stătătoare, nu în interiorul Ministerului Sănătății.
  • Nu poți coordona, când ești managementul de forță, cum e Ministerul Sănătății, dacă nu ai coerență în activitatea ta, iar structurile tale «muncesc» - să spunem că muncesc, cu ghilimele - separat, nu spre rezolvarea unei idei care pleacă de sus și ar trebui să se întoarcă un rezultat tot sus. Nu poți merge înainte așa.
  • Cei foarte bine fixați sunt și cei care răscolesc sau deturnează aceste proceduri. Facem evaluarea fiecărei persoane din acest moment și vom avea și o concluzie.
  • Ne încurcă toată inerția din sistem, anumite direcții, anumiți oameni care s-au împământenit acolo.
  • Eu am început, și n-o să mă opresc, să răscolesc niște lucruri. Deja s-a tresărit. Voi continua.

15-20% din managementul spitalelor corespund, și s-a văzut în această perioadă de pandemie.

  • Unde nu am avut DSP-uri, am pierdut din mână anchetele epidemiologice și atunci au apărut focarele mari.
  • Gândiți-vă la niște DSP-uri deprofesionalizate, fără atribuții în acest moment.
  • Nu mai poți gestiona ce se întâmplă într-o unitate medicală, ea ținând oarecum de o autoritate locală, de un consiliu de administrație uneori cu neprofesioniști, puși după anumite criterii.

Nu există o meritocrație, o performanță pentru chirurgii care fac 900 de intervenții pe an, pentru cel care face mai multe pe zi sau niciuna, cu același salariu.Nelu Tătaru:

„Am sprijin de la premier și președinte”

  • Când am venit ministru, nu m-a întrebat nimeni dacă vreau. Lumea mă compătimea, mulți au spus că o să fie alături de mine.
  • În pandemie, ne-am dezvăluit, să ne vadă toată lumea. Numai un corp medical profesionist obișnuit cu resurse puține, a reușit să facă să trecem peste și să avem acum un bilanț pozitiv, cu un număr scăzut de decese, cu număr scăzut de infecții și cu focare pe care le putem controla.
  • Am sprijin total și de la premier. și de la președinte. În discuțiile cu președintele, mi-a spus că el crede în meritocrație, șie u voi face tot posibilul să urmez această cale.
  • Trebuie să începem de sus ca să rezolvăm problemele din sistem.
  • Despre Valentin Gog, fost chelner, ajuns director de spital: noi, când facem modificări, solicităm propuneri din teritoriu, nu-i cunoaștem, trebuie să fie medic sau economist, el era economist,

”Mi-am văzut copilul după cinci săptămâni”



  • Copilul (ministrul Sănătății are un băiat de 10 ani - n.r.) nu putea să spună nimic atunci când m-a revăzut. Plecasem de acasă cu cinci săptămâni în urmă, secretar de stat, veneam ministru.
  • Copilul venea la mine, voia să mă atingă, dar îmi era frică să îl ating.
  • Îmi simte lipsa, dar mă înțelege, înțelege situația și vrea să se facă în continuare doctor. Și ăsta este un lucru important.
  • Soția mea a avut răbdare și înțelegere. A fost o perioadă grea, în care a fost și mama, și tată, dar a înțeles și momentul, și menirea, și importanța a ceea ce am traversat cu toții.
  • Nu doar eu a trăit aceste momente, ci toți medicii, toate cadrele medicale din spitale.
  • I-am văzut pe medici la începutul pandemiei dezorientați, deznădăjduiți, acuzând, nu ostentativ, o lipsă, ci expunerea și imposibilitatea de a-i ajuta pe alții.
  • Acela a fost cel mai important moment, când am simțit că trebuie să fiu acolo.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Satul din Prahova unde bucureștenii au cumpărat aproape toate casele. Sursă foto: Captură Youtube.
18:31
Satul din Prahova în care s-au mutat zeci de bucureșteni: au cumpărat aproape toate casele vechi disponibile
Omar Hayssam a fost eliberat din închisoare.Creierul răpirii jurnaliștilor în Irak a părăsit Penitenciarul Jilava.Sursă foto: Arhivă Libertatea.
18:06
Omar Hayssam a ieșit din Penitenciarul Jilava. Sirianul a fost preluat de o ambulanță
MONDEN
Adina Buzatu la nunta fiicei sale
Exclusiv
19:05
Adina Buzatu, despre condiția impusă de fiica și ginerele ei la nuntă: „Am respectat-o și nu am comentat”
Dan Alexa si Alina Puscau la Asia Express. Foto/ Antena 1
17:40
Cadoul pe care Dan Alexa i l-a oferit Alinei Pușcău. Vedeta a făcut totul public, în cea mai grea perioadă din viața ei, lupta cu cancerul
POLITIC
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, în Parlament la votul moțiunii de cenzură PSD-AUR împotriva guverului Bolojan, 5 mai 2026 Sursă foto: Vlad Chirea/ Libertatea
13:54
Sorin Grindeanu, atac dur la Ilie Bolojan: „S-a dezumflat umflatul cu pompa de boți”. Ce spune despre zborul privat la Mykonos
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
06:29
Ilie Bolojan, reacție după ce AUR a ajuns la aproape 40% în sondaje: „AUR are un avantaj că nu a fost niciodată în guvernare”
Ultimele știri
20:49
Ilie Bolojan dă undă verde pentru sute de angajări și indexarea salariilor cu inflația în zeci de companii locale
20:39
Cum comentează Traian Băsescu sondajul care plasează AUR la 40%: „Tandemul PSD-AUR se va instala la un moment dat la putere”
20:07
Nereguli în proiectul reactoarelor mici de la Doicești, găsite de Corpul de Control al prim-ministrului
19:53
Aeroportul Timișoara cheltuie pe 2 mașini de lux mai mult decât profitul pe tot anul trecut
TRENDING
11:39
„Ducele”, un primar din Argeș, acuzat că a făcut din bani publici un drum către terenurile sale. Localnicii l-au reclamat la DNA
15:50
Cum a fost „concediată” Nadia Comăneci de Donald Trump. În ce emisiuni și seriale a mai apărut celebra gimnastă
10:37
Un general al Armatei Române a fost găsit împușcat în cap, în Prahova
10 sept.
Ilie Bolojan vorbește despre varianta Luca Niculescu premier și spune că nu se agață de scaun: „Mi-am luat rămas bun și de la doamnele care fac curat”
Colaj țipar blocat intr-o fantana din Muntenegru de 35 de ani.
18:55
Un țipar de 2 kilograme trăiește în fântâna unei familii din Muntenegru de 35 de ani: nimeni nu știe cum a supraviețuit acolo
Cristina Vladau pacienta cu migrena si vicepresedintele Asociatiei pentru Sanatatea Creierului Foto Alexandra Manaila Libertatea
18:22
„Am ratat concedii și evenimente importante din viață”: Adevărul despre migrene, de la mituri la terapiile de 26 de milioane de euro
Schimbarea din aplicații care îi face pe tineri să renunțe la telefon. Sursa foto: Getty Images.
16:07
Cum îi ții departe pe copii de rețelele sociale: măsura simplă care schimbă comportamentul online
Ciorchini proaspeți de struguri pe un butoi rustic
14:07
Turismul vitivinicol, noul trend pentru vacanțe în toamna 2026. Destinația UNESCO la doi pași de România unde biletele încep de la 51 de lei
 Uzupis
Reportaj
13:35
Am vizitat Uzupis, cea mai mică republică din lume, care are constituție și în limba română: „Locul unde oamenii au dreptul să fie fericiți”
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Un borcan transparent plin cu pasta de roșii, alături de o lingură din lemn cu bulion și câteva roșii proaspete pe o masă.
08:28
Cum se face sucul de roșii sau bulionul de casă
Martorul de combustibil aprins pe bordul unei mașini, indicând o autonomie rămasă de 50 km.
9 sept.
De ce nu este bine să conduci cu rezervorul aproape gol
Calendar din lemn care arată data de 29 februarie, cu o mână ce mută un bloc de la 28 la 29.
10 sept.
De ce anul are 365 de zile, dar din 4 în 4 ani are 366. Explicația simplă
Un pensionar a fost lovit pe trotuar de o femeie care conducea un triciclu electric. Sursă foto: Captură video Prima TV.
17:48
Un pensionar a fost lovit pe trotuar de o femeie care conducea un triciclu electric, la Pașcani
5 Știri by Libertatea actualitate 11 septembrie 2026. Foto: Libertatea.
17:18
5 Știri by Libertatea – Actualitate: Cum se poate face rost de bilete furate la Castelul Peleș | Câți bani cheltuie Guvernul pe protocol
Președintele Comisiei parlamentare speciale pentru controlul activităţii Serviciului de Informaţii Externe, senatorul Alexandru Muraru
Exclusiv
17:00
Unii ofițeri SIE ar putea primi dreptul legal să-și cerceteze penal colegii, conform unui proiect de lege adoptat deja de Camera Deputaților
O româncă din Italia riscă închisoarea după ce bătrâna de care avea grijă a fost găsită moartă la 10 luni de la dispariție. Sursă foto: Profimedia.
16:53
O româncă din Italia riscă închisoarea după ce bătrâna de care avea grijă a fost găsită moartă la 10 luni de la dispariție
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate