O nouă tranșă de 128.400 de doze de vaccin Moderna ajunge vineri, 21 mai, la Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară Cantacuzino din București, a anunțat astăzi, 20 mai, Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19.
Dozele de vaccin vor fi distribuite, după cum urmează:
Până în prezent, 981.600 de doze Moderna au fost recepționate, iar 597.731 au fost deja utilizate pentru imunizarea populației.
Cercetările efectuate în laborator de specialiştii americani de la NYU Grossman School of Medicine şi NYU Langone Center au relevat faptul că vaccinurile Moderna şi Pfizer-BioNTech ar trebui să rămână eficace împotriva variantei indiene a noului coronavirus, informează AFP, citată de Agerpres.
Recent, compania Moderna a anunţat că vaccinul său împotriva COVID-19 este 96% eficient la adolescenţii cu vârste cuprinse între 12 şi 17 ani, conform rezultatelor iniţiale ale studiilor clinice, informează Agerpres, care citează AFP.
Un alt studiu realizat de Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor arată că imunizarea completă cu serul de la Pfizer sau Moderna scade cu 94% spitalizarea persoanelor cu vârste de peste 65 de ani, relatează CNN.