Ministerul Sănătății a confirmat azi, într-un comunicat de presă, decesul unui pacient transferat din Pavilionul 5 al Spitalului Matei Balș, după incendiul de vineri dimineață. Autoritățile au precizat că acesta suferea de o formă severă de COVID-19 și avea mai multe comorbidități, însă nu specifică dacă a fost rănit în incendiu.
Este vorba despre un bărbat, în vârstă de 87 de ani, infectat cu SARS-CoV-2. Acesta se afla internat în stare gravă, cu COVD-19, în momentul izbucnirii incendiului în Pavilionul 5 al Institutului, la un etaj superior, se arată în informarea ministerului.
După incendiu el a fost transferat într-un alt corp al spitalului, iar azi, la trei zile după tragedie, a murit.
„Pacientul este un bărbat în vârstă de 87 ani, a fost internat în Pavilionul 5 al unității sanitare, la un etaj superior. Acesta a fost diagnosticat cu o formă severă de infecție cu SARS-CoV-2 și prezenta multiple comorbidități. Finalizarea anchetei medico-legale poate stabili cauzele decesului pacientului”, se arată în comunicatul transmis de Ministerul Sănătății.
Autoritățile au mai transmis că deocamdată nu pot confirma dacă există o legătură între decesul pacientului şi incendiu.
Duminică, Ministerul Sănătății a anunțat că bilanțul victimelor decedate în urma incendiului se ridică la 7, după ce un o femeie care primea asistență medicală la Spitalul Matei Balș a murit.