Incendiul din Munţii Ciucaş, de la graniţa dintre judeţele Braşov şi Prahova, care a izbucnit luni seară, a fost lichidat de către pompieri. Echipajele vor mai rămâne însă o perioadă în zonă, urmând să se retragă spre seară.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Braşov, Luiza Dănilă, au ars aproximativ 20 de hectare de litieră şi au intervenit peste 60 de pompieri.
Echipajele au rămas în munţi şi în cursul nopţii, iar dimineaţa au intrat în tură alţi pompieri.
„Colegii care au acţionat peste noapte au fost schimbaţi în această dimineaţă (n.r. - marți dimineață). Echipajele sunt încă acolo şi verifică să nu mai existe vreun focar ascuns, urmând să se retragă la unitate în cursul acestei zile“, a spus reprezentantul ISU Braşov.
Deocamdată, nu se cunoaşte cauza izbucnirii incendiului.