Un avion care zbura pe ruta Honolulu-Tokyo a fost nevoit să revină pe aeroportul din capitala statului Hawaii la doar o oră și jumăate de la decolare. Piloții au luat această decizie după ce un pasager, în vârstă de 72 de ani, a devenit violent.
Bărbatul nu a vrut să stea pe scaunul său în timpul zborului, ci a vrut să practice yoga. După ce I s-a explicat că acest lucru nu este posibil, el a devenit violent atât cu însoțitoarele de zbor, cât și cu soția lui. El și-a îmbrâncit nevasta, alături de care se întorcea din Hawaii unde au sărbătorit 40 de ani de căsnicie, relatează Huffington Post.
Mai mult, japonezul a lovit un pușcaș marin care se afla la bordul aeronavei, după ce acesta a încercat să-l liniștească. Totodată, el a amenințat că va ucide alt pasager. Mai târziu, după ce a fost arestat, japonezul a povestit că nu reușise să doarmă de 11 zile și că de aceea își pierduse răbdarea după ce a aflat că nu poate să practice yoga în timpul zborului. El a fost eliberat pentru o cauțiune de 25.000 de dolari, iar judecătorul i-a spus să meargă la control.
Foto: HEPTA