Potrivit publicației Time, nava Carnival Pride a lovit pasarela utilizată pentru debarcarea pasagerilor, în momentul ancorării în Portul Baltimore, însă, din fericire, nici o persoană nu a fost rănită. Însă pagubele au fost destul de mari, având în vedere că pasarela s-a prăbușit pe mai multe vehicule parcare, în timp ce vasul a suferit daune minore.

Incidentul a avut loc la întoarcerea vasului dintr-o croazieră de opt zile din Bahamas. Jennifer de la Cruz, purtătorul de cuvânt al companiei de croaziere Carnival, a declarat că pasarela nu era utilizată în momentul incidentului, iar în mașinile avariate nu se afla nici o persoană, cu toate acestea nu se cunoaște cauza accidentului.

„Vrem să aflăm la fel de mult ca firma Carnival și Garda de coastă ce s-a întâmplat cu exactitate ca să evităm astfel de accidente pe viitor”, a declarat și Richard Scher, purtătorul de cuvânt al portului Baltimore.
Foto: www.carnival.com

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.