Deşi a blamat muzica rock şi concertul trupei "Goodbye to Gravity", a susţinut că preoţii nu ţin slujbe la locul tragediei pentru că "nu au fost invitaţi", iar patriarhul Daniel a sfătuit lumea "să vină la biserică, nu în club", BOR a vrut că organizeze un concert caritabil pentru victimele din Colectiv. La care, culmea, a chemat mai multe trupe rock.
Potrivit ziarului Ring, mai mulţi artişti au refuzat invitaţia BOR, iar reprezentanţii Biserciii au renunţat la idee.
Printre cei chemaţi să cânte s-a numărat şi trupa Cargo. "A ajuns la noi această solicitare. Nu e momentul. Un concert caritabil, din experienţă vă spun, nu adună fonduri. Se cheltuiesc foarte multe resurse şi nu se adună destui bani. Dacă cineva vrea să facă un gest de caritate, să o facă în nume personal. Dar ca să distrezi lumea numai ca să aduni bani pentru nişte victime mi se pare o chestie total deplasată”, spune Cosmin Nicoară, manager Cargo.
Şi lui Ovidiu Lipan Ţăndărică i se pare nepotrivită această propunere. „Ortodoxia aparţine poporului. Începem să ne pierdem în funcţiile pe care le deţinem. Poate unii se şi văd sfinţi. Nu există bun-simţ şi nu există o cultură a scaunului pe care eşti aşezat. Fariseismul a luat o amploare extraodinară; ar trebui puţină educaţie şi aici să învăţăm ce înseamnă să ai cultură ortodoxă”, a declarat el, potrivit sursei citate.
Citeşte şi:
Reacție nervoasă a Patriarhului Daniel la înmormântarea femeii de serviciu de la Colectiv. "Să vină lumea la biserică, nu la club!" | FOTO & VIDEOCristian Tudor Popescu îl face cu ou și cu oțet pe Patriarhul Daniel! "Un tejghetar care poartă valtrapuri"Prima reacție oficială a BOR după tragedia din clubul ColectivBOR reacţionează! Trei preoţi au fost trimişi să ţină slujbe la Colectiv, la 4 zile de la tragedieMesajul Elenei Udrea pentru Patriarhul Daniel, după tragedia din Colectiv