Un preot romano-catolic din nordul Irlandei a fost filmat în timp ce priza cocaină la o petrecere organizată chiar în casa parohială.
Imaginile publicate de The Sun on Sunday surprind momentul în care preotul Stephen Crossan prizează cocaină folosind o bancnotă de zece lire. Totodată, bărbatul pare să spună că nu ar trebui să facă asta.
Preotul a recunoscut că a consumat droguri, însă susține că nu are nicio problemă cu substabțele interzise. “A fost o singură noapte”, a spus el.
Toată scena a avut loc la sfârșitul unei petreceri, care ar fi fost organizată în casa parohială, acolo unde preotul și-a invitat prietenii. Mai mult de atât, oamenii au fost primiți într-o camera plină cu obiecte naziste, printer care steaguri, dar și un vulture cu o svastică.
“La un moment dat, Stephen şi-a pus ceva pe cap şi a executat salutul nazist", a declarat unul dintre petrecăreți.
În ciuda lucrurilor din casa sa, preotul a negat că ar fi un susţinător al nazştilor, precizând că are toate acele lucruri deoarece este colecţionar de lucruri istorice.
El a declarat că se afla în depresie şi era pe picior de a părăsi parohia, atunci când înregistrarea a ieşit la iveală.
<script height="539px" width="960px" src="http://player.ooyala.com/iframe.js#pbid=NDcyOWI0M2YyMDdkN2YwODU5Mzc5MDUz&ec=NoYWdlMTE6Ehziyp1A5vZgwsXuzEaHOG"></script>