În şedinţa de Guvern de joi a fost adoptată o ordonanţă de urgenţă prin care Ministerul Muncii reglementează prelungirea unor facilităţi acordate pe durata stării de urgenţă şi stării de alertă şi, totodată, permanentizează o serie de măsuri de simplificare a modului de depunere a documentaţiilor pentru diverse drepturi şi beneficii sociale.
Astfel, indemnizaţia pentru creşterea copilului, pentru cei cărora le expiră perioada de acordare a acestei indemnizaţii pe perioada stării de alertă, se prelungeşte până la 31 decembrie 2020, la fel şi stimulentul de inserţie pentru cei care se întorc la muncă sau doresc să se angajeze după încheierea acestei perioade.
Potrivit acestor prevederi, impactul acestor măsuri este de aproximativ 13 milioane de lei pentru două luni, în cazul indemnizaţiei de creştere a copilului, de care vor beneficia aproximativ 3.000 de persoane, în situaţia în care această indemnizaţie, aşa cum cunoaşteţi, este de 2.200 de lei.
În schimb, pentru stimulentul de inserţie se estimează un număr de beneficiari de aproximativ 5.000 de persoane şi acest beneficiu se acordă în cuantum de 650 de lei estimat pentru o perioadă de două luni.
“Important de reţinut este că aceste măsuri se aplică doar pentru persoanele care activează în domenii unde continuă restricţiile pe perioada stării de alertă”, a spus Dancă, în cadrul unei declaraţii de presă susţinute la Palatul Victoria.
În ceea ce priveşte simplificarea procedurilor, Dancă a arătat că urmează să fie permanentizate o serie de măsuri instituite pentru evitarea contactului fizic, în contextul pandemiei, dar care vor permite paşi în vederea digitalizării şi simplificării procedurilor.
“Vor continua procedurile de depunere în format electronic, prin mijloace electronice, a documentaţiilor necesare pentru diverse drepturi şi beneficii sociale. De asemenea, cursurile de formare profesională, care în această perioadă s-au desfăşurat în sistemul online, vor continua şi pentru perioada următoare şi vor fi recunoscute, validate în această formulă pe mai departe”, a menţionat el.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro