Un grup de senatori republicani s-a disociat miercuri de preşedintele american Donald Trump şi s-a alăturat colegilor democraţi pentru a adopta o măsură simbolică împotriva tarifelor de 25% impuse importurilor din Canada, relatează AFP.
Această măsură nu are practic nicio şansă de a deveni lege. Cu toate acestea, este o înfrângere simbolică pentru Donald Trump în Congres, unde Partidul Republican domină ambele Camere şi unde preşedintele american s-a confruntat cu puţină opoziţie de la revenirea sa la putere, pe 20 ianuarie.
Patru senatori republicani au susținut-o, adăugându-şi voturile la cele ale tuturor democraţilor. Astfel, cu 51 de voturi pentru şi 48 împotrivă, Senatul a respins decizia lui Donald Trump de a institui o stare de urgenţă naţională la frontiera nordică a Statelor Unite, un pretext pe care liderul republican de la Casa Albă îl foloseşte pentru a justifica impunerea unor tarife vamale de 25% asupra importurilor din Canada.
Votul din Senat rămâne pur simbolic, deoarece textul trebuie să fie aprobat și de Camera Reprezentanţilor pentru a deveni lege. Șeful Camerei Reprezentanților, republicanul Mike Johnson, a anunţat deja că va bloca o eventuală supunere la vot a textului.
„Camera nu o va aproba niciodată şi eu, preşedintele vostru, nu o voi semna niciodată”, a reacţionat Donald Trump pe reţeaua sa Truth Social, denunţând o „stratagemă” a Partidului Democrat.
Votul din Senat a avut loc la scurt timp după ce Trump a impus noi tarife pentru produse din ţări din întreaga lume, o decizie care a provocat scăderea burselor.
Cel de-al 47-lea președinte american a anunțat tarife de 20% pentru produsele importate din Uniunea Europeană, 34% pentru cele din China, 31% pentru Elveția, 26% pentru India, 10% pentru Marea Britanie, 10% pentru Brazilia și 10% pentru orice marfă care intră în Statele Unite.
Secretarul Trezoreriei americane le-a recomandat miercuri „tuturor țărilor să nu riposteze”, deoarece riscă „escaladări”. „Relaxați-vă, încasați lovitura și așteptați să vedeți cum evoluează situația. Pentru că dacă ripostați, va avea loc o escaladare”, a avertizat Scott Bessent.
Uniunea Europeană este pregătită să răspundă noilor tarife impuse de Donald Trump, a avertizat joi șefa blocului comunitar, Ursula von der Leyen. Potrivit AFP, ea l-a îndemnat pe președintele american să abordeze preocupările sale prin dialog.
DeDaia 03.04.2025, 22:04
Sa mai ai încredere în americani. Cum sa o încasam și sa nu facem nimic? Ba sa facem! Taxe vamale de 40% pentru orice import din SUA. Dacă cresc și ei? Creștem iar. Nu mai cumparăm nimic din SUA. Noi vindem în alte tari. Nimeni nu o sa mai facă comert cu acești trădători.