Deschiderea traficului pe secțiunea de aproximativ 8 kilometri din Autostrada de Centură București Nord (A0 Nord), cuprinsă între Buftea (DN1A) și Corbeanca (DN1), este în prezent blocată de proceduri administrative la nivelul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), susține asociația Pro Infrastructura. Reprezentanții CNAIR susțin însă că nu are rost să se facă pentru două luni „un simulacru de descărcare”.
Cuprins:
Pe acest sector de drum, parte dintr-un lot total de 17,5 kilometri, constructorul Retter mai are de executat doar așternerea stratului de uzură, trasarea marcajelor rutiere și montarea parapetelor de protecție. În doar 30 de zile, traficul ar putea fi deschis în siguranță, cu aproximativ două luni înainte de termenul contractual, susține Pro Infrastructura care acuză conducerea CNAIR că nu a aprobat încă amenajarea unui sens giratoriu provizoriu la intersecția cu DN1A și semnarea documentelor aferente.
Contactat de Libertatea, purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Șerbănescu, a răspuns criticilor Pro Infrastructura, explicând motivele tehnice privind soluțiile de descărcare a traficului de pe A0 Nord:
„PORR construiește Varianta Ocolitoare (VO) Buftea, în cadrul căreia se află și acel giratoriu despre care vorbește Pro Infrastructura. Sensul giratoriu, care va asigura practic și descărcarea de pe A0 Nord în DN1A, va fi gata până în noiembrie. Ca atare, nu are rost să se facă pentru două luni un simulacru de descărcare pe care nu poate să circule traficul greu, doar pentru că cineva vrea asta. În plus, în acest an se va putea finaliza tronsonul A0 și până la descărcarea în DN7, drum care este folosit preponderent de traficul greu. Și un alt aspect de luat în calcul este că termenul contractual pentru lotul 1 al A0 Nord este aprilie 2027”, a declarat Alin Șerbănescu pentru Libertatea.
Pe segmentul dintre DN1A și autostrada A1, unde lucrările de terasamente sunt realizate de Pizzarotti, stadiul lucrărilor este mai puțin avansat. Deși deschiderea întregului lot de 17,5 kilometri în decembrie 2026 rămâne posibilă, este necesară o accelerare considerabilă a ritmului de lucru. Structurile executate de Retter pe întregul lot sunt avansate, însă finalizarea depinde de o planificare riguroasă a etapelor rămase.
Contractul pentru acest lot a fost semnat la 20.09.2023, cu ordin de începere pe 16.10.2023, stabilind 12 luni pentru proiectare și 22 de luni pentru execuție. Având în vedere că autorizația de construire a fost emisă pe 23.01.2025, termenul de finalizare este aprilie 2027.