„Exonerarea de responsabilitate juridică a membrilor aparatului de securitate direct şi indirect implicaţi în asasinarea disidentului Gheorghe Ursu loveşte în fundamentele morale ale societăţii, reprezintă un pericol la adresa statului de drept şi se situează în contradicţie flagrantă cu adevărul istoric. Ea creează premisele impunităţii celor care au fost implicaţi în crimele politice ale regimului comunist şi fragilizează cultura democratică din România, deschizând larg calea reabilitării regimului totalitar”, a transmis IICCMER luni, 31 iulie.

IICCMER spune că „inginerul Gheorghe Ursu se afla în conflict deschis cu regimul, ca urmare a acţiunilor sale politice de protest, fapt recunoscut de statul comunist în documentele sale oficiale”, contrazicând astfel decizia Curții Supreme, care susținea că nu a existat o relaţie de adversitate între Securitate şi Ursu.

Sunt puse astfel în pericol efectele juridice pozitive create de condamnarea foştilor comandanţi de penitenciare comuniste, Alexandru Vişinescu şi Ioan Ficior, prin eforturile conjugate ale IICCMER şi ale sistemului de justiţie. O astfel de decizie, devenită „autoritate de lucru judecat, distruge fundamentul legal al investigării crimelor şi abuzurilor săvârşite de membrii aparatului represiv şi de ceilalţi reprezentanţi ai statului totalitar comunist.

IICMER:

Disidentul anticomunist Gheorghe Ursu a fost ucis cu o lovitură aplicată de criminalul de drept comun Marian Clită, în timp ce se afla în arestul Securității în noiembrie 1985. Procesul a fost deschis 30 de ani mai târziu, iar pe 27 iulie, foştii ofiţeri de securitate Marin Pârvulescu şi Vasile Hodiş, acuzați că l-au torturat pe Ursu, au fost achitaţi definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (5)
Avatar comentarii

Frumosul1 01.08.2023, 11:13

Câteodată dreptatea ne o găsim doar sus in ceruri

Avatar comentarii

laurlaur2180 01.08.2023, 11:30

Nu era de asteptat sa se intample asa in Romania?

Avatar comentarii

durban22 01.08.2023, 11:50

Dupa atata timp, se gasesc si ei sa vorbeasca!!.Pana acuma au tacut, oare de ce???.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.