Potrivit digi24.ro, angajații institutului suțin că singurul vinovat este directorul instituției, Radu Dorel Lucian, care, în loc să participe la licitații, a închis liniile de producție.
„Nu se mai pot cumpăra reactivi de diagnostic şi materie primă. Ariile de producţie pentru vaccinul gripal şi pentru vaccinul BCG sunt închise”, a declarat Monica Bălteanu, vicepreşedinte al sindicatului Cantacuzino.
Așa se face că sindicaliştii de la Cantacuzino cer demiterea directorului, iar memoriul a ajuns la Ministerul Sănătăţi, care a deschis o anchetă. Interesant este că actualul director al Institutului Cantacuzino, Radu Dorel Lucian, a fost repus în funcţie în septembrie anul trecut, după ce în 2009 a fost înlocuit pentru management defectuos.
„La Institutul Cantacuzino există probleme, atât de ordin managerial, cât şi de ordin financiar. Echipa ministerului Sănătăţii s-a întâlnit deja cu o parte din angajaţii acestei instituţii. Se caută soluţii inclusiv pentru rentabilizarea instituţiei”, a declarat purtătorul de cuvânt al MS, Oana Grigore.
Citește și:

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.