„Cablurile de semnalizare feroviară au fost rupte sau secţionate astăzi, în jurul orei 11:30, între staţiile Valu lui Traian-Basarabi, de către angajaţii Primăriei Valu lui Traian, care executau lucrări în proximitatea căii ferate. Din cauza acestui deranjament, circulaţia a 13 trenuri de pe ruta Constanţa – Bucureşti s-a desfăşurat în condiţii speciale”, a transmis CFR SA.

Trenurile au fost îndrumate pe intervalul de staţii respectiv de către personalul feroviar, prezent pe teren, motiv pentru care s-au înregistrat întârzieri de 5, până la 65 de minute, faţă de graficul normal de circulaţie

Potrivit CFR SA, echipele feroviare de intervenţie ale SRCF Constanţa lucrează şi la această oră pentru înlocuirea/repararea cablurilor rupte/secţionate în zona Valul lui Traian – Basarabi, astfel încât circulaţia trenurilor să se reia în condiţii normale de trafic.

„Adresăm scuzele necesare călătorilor şi îi asigurăm că personalul feroviar depune toate eforturile necesare pentru remedierea deranjamentului şi restabilirea circulaţiei conform orelor din Mersul Trenurilor”, a transmis CFR SA.

FOTO: CFR SA

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.