INTERVIU EXCLUSIV | Shin Dong-hyuk, singurul deținut născut într-un lagăr nord-coreean care a reuşit să evadeze: «Am fugit de foame»

Comentează
Arhiva foto

Shin, ai evadat din lagăr la 24 de ani, după ce un alt deținut ți-a povestit cum e lumea de afară. Ai avut vreun moment în care ai simțit că cedezi?

Probabil că dacă aș fi știut la ce mă expun, nu aș fi evadat niciodată. Evadarea nu este acțiunea unui om inteligent. Voiam doar să mănânc. Atunci nu-mi dădeam seama ce pericole mă pândesc. Un deținut mi-a spus că dacă reușesc să trec de gardul electric de sârmă ghimpată, chiar în față, acolo, o să găsesc un pui fiert. Am evadat pe 2 ianuarie 2005. Nu îmi păsa că voi putea fi prins și executat. Voiam doar să mănânc și să mor sătul. Nu am găsit puiul fiert când am ieșit din lagăr. Mai târziu am înțeles că omul care mi-a povestit a făcut-o să mă convingă ca să fugim din acel iad.

Care este mâncarea ta preferată acum?

Îmi plac hamburgerii de la un lanț de fast food-uri din California.

Chiar dacă în lagăr nu ai auzit de existența vreunei divinități, știu că în ultima perioadă ești destul de apropiat de Dumnezeu. Când l-ai descoperit?

Când am ajuns în Coreea de Sud mi s-a prezentat ideea de Divinitate. În ultima perioadă am început să fiu mai apropiat de Dumnezeu și merg destul de des la biserică.

Te simți singur pe lume?

Da. Călătoresc singur în toată lumea. Dar nu e o problemă deosebită fiindcă m-am simțit singur de la început. Nu este însă asta o situație fără ieșire. Eu am fost conceput în urma unei recompense primite de doi deținuți care își depășiseră norma de muncă: dreptul de a dormi împreună câteva nopți pe an. Mă simt bine în pielea mea.

Mai ții legătura cu Blaine Harden, jurnalistul care a scris odiseea vieții tale?

Nu foarte des, însă păstrăm legătura, ne transmitem vești unul altuia de câte ori avem ocazia.

A fost vreun lucru care te-a deranjat la cartea “Evadare din Lagărul 14”?

Eu nu mi-am dorit niciun moment să apară cartea asta. Pe mine întregul roman m-a deranjat. Blaine a decis să spună povestea vieții mele tuturor pentru ca lumea să înțeleagă ce se întâmplă cu adevărat într-un lagăr din Coreea de Nord.

Park, bărbatul alături de care ai evadat, a fost primul om pe care l-ai auzit cântând. Mai mult, acestea te-a învățat și versurile melodiei “Cântecul solstițiului de iarnă”. A fost singurul cântec pe care l-ai știut pentru multă vreme. Cum stai acum cu muzica?

La fel, nu sunt foarte pasionat. Prefer să urc pe munte în aer liber și să mă uit la meciurile de baseball. Tot un singur cântec știu și astăzi, deși am evadat de 8 ani.

Ai ținut conferinte și prelegeri despre perioada petrecută în lagăr și despre suferințele la care ai fost expus. Te rog să-mi spui dacă au fost și momente placute acolo.

Sunt și amintiri plăcute, mai ales din perioada în care eram mic și îmi petreceam timpul cu ceilalți copii născuți în lagăr. Au fost momente când un gardian m-a protejat și nu i-a lăsat pe alți colegi de-ai săi să mă lovească. Când am fost închis și torturat pentru că familia mea plănuia să evadeze, o persoană a avut grijă de mine și astfel am rămas în viață. Dar momentele frumoase au fost prea puține, în comparație cu lucrurile neplăcute care mi s-au întâmplat.

Ai stat trei zile pe tărâmuri mioritice. Cum ți s-a părut România?

Am fost foarte ocupat, dar am vizitat Vulcanii Noroioși și Castelul Peleș. E o țară frumoasă. Ce pot însă să spun e că experiența de aici a fost mult mai substanțială decât în celelalte țări, o experiență de-a dreptul memorabilă. Voi știți ce înseamnă o dictatură, ați trait sub regimul lui Ceaușescu, un conducător care a făcut patru vizite în Coreea de Nord. M-am simțit la voi mult mai bine înțeles.

Cine este Shin Dong-hyuk?

Shin Dong-hyuk, în vârstă de 32 de ani, a fost prizonier al Lagărului 14, unde s-a născut şi şi-a petrecut primii 24 de ani din viaţă. El a fost torturat şi supus muncii forţate, înainte să evadeze, în urmă cu opt ani. Shin este singura persoană despre care se ştie că s-a născut într-un lagăr nord-coreean şi a reuşit să scape. El și-a povestit viaţa într-o carte publicată de jurnalistul american Blaine Harden, intitulată “Evadare din Lagărul 14.

Și-a turnat mama și fratele care au fost uciși

Pe când avea 14 ani, Shin a aflat că mama și fratele său mai mare plănuiau să evadeze din lagăr. Le-a povestit totul gardienilor, iar ulterior a fost obligat să asiste la execuția celor doi. Atunci, credea că a procedat corect și că rudele sale meritau să moară.

“Dacă mama și tata greșeau eu am fost învățat să îi spun gardianului, care îi pedepsea. Simțeam că era de datoria mea să raportez chiar mai des despre ei decât despre ceilalți”
, a povestit nord-coreeanul. Shin evită însă să vorbească prea multe despre momentul execuției, descris cu lux de amănunte în cartea “Evadare din Lagărul 14”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Lucian Daghie
17:00
Poveștile lui Lucian Daghie, românul care a vizitat 190 din cele 193 state ONU: „Nimic nu se compară cu Dzangha-Shanga”. Unde mai trebuie să ajungă
Tolea Ciumac a fost arestat preventiv duminică, 13 septembrie. Foto: Dumitru Angelescu (Libertatea)
16:41
Tolea Ciumac a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după bătaia din Centrul Vechi cu Danu Spartanu
MONDEN
Radu Vâlcan la Insula Iubirii 2026. Sursa FOTO/ Antena 1
16:52
Noutatea de la „Insula Iubirii” 2026. Ce le-a spus Radu Vâlcan concurenților. Flacăra ispitei s-a aprins pentru Bianca, soția lui Marco
Valentina Pelinel și Cristi Borcea în vacanță. Sursa FOTO/ Facebook
16:05
Valentina Pelinel și Cristi Borcea aniversează 8 ani de căsnicie. Cum au fost surprinși cei doi. „Am trecut prin zile senine și prin momente mai grele”
POLITIC
Un colaj cu două fotografii în care apare Elena Lasconi în timp ce face zacuscă de pește
09:34
Elena Lasconi a făcut zacuscă de pește pe Facebook: „Oare cei care ne conduc fac zacuscă? Sau cine le face zacusca”
Colaj format din două fotografii: în imaginea din stânga este președintele Nicușor Dan alături de Mirabela Grădinaru, iar în imaginea din dreapta sunt Alexandra Nazare și soția lui, pe treptele bisericii, la nunta
08:34
Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru au participat la nunta lui Alexandru Nazare. Cine sunt politicienii care au fost la Casa Albă din București
Ultimele știri
Analiză
20:16
Summit istoric la Cardiff: Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord fac front comun și cer dizolvarea Regatului Unit și intrarea în UE
20:04
Un Bugatti de 600.000 de euro, reparat cu doar 46 de euro de un youtuber. „Poți face minuni”
19:56
Davina Sheffield a murit. Cine a fost marea iubire a regelui Charles al III-lea și de ce nu s-au putut căsători
19:18
Chinezii au creat o baterie de litiu care funcționează la -70°C și stochează de două ori mai multă energie. Secretul din spatele tehnologiei
TRENDING
12:47
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit. Omul de afaceri este în stare de șoc. „S-a sinucis. Era bolnavă”
08:12
Revolut, păcălit de infractori, le-a dat pașapoarte, selfie-uri și date despre Bitcoin
12:59
Peste 8.300.000 de români sunt acționari la Petrom, Hidroelectrica sau BT, deși majoritatea nu știu
18:30
Tragerile loto din 13 septembrie 2026. Report de peste 1,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
Cruce ortodoxă din lemn sculptat și pictat, așezată pe un altar decorat cu flori naturale într-o biserică.
18:30
Ziua Crucii, 14 septembrie: ce nu e bine să faci în această zi, conform tradiției
Regele Charles a primit doi cai cadou din Ungaria, dar la Budapesta a izbucnit un scandal diplomatic după ce i s-a cerut să-i înapoieze. Sursă foto: szilvásváradz.hu.
18:12
Regele Charles a primit doi cai cadou din Ungaria, apoi i s-a cerut să-i dea înapoi. Scandal diplomatic la Budapesta
A dat doar 27000 de euro pe un apartament la mare, în Sicilia, dar îl vinde după mai puțin de un an. Sursă foto: Profimedia.
17:03
A cumpărat un apartament în Sicilia cu 27.000 de euro și acum îl vinde. „Trebuie să-l vezi”
China a inaugurat la Shanghai primul drum realizat din peste 6000 de sticle de lapte reciclate.Sursă foto: captură video/ Youtube.
16:00
China a construit în 2021 primul „drum din plastic” în Shanghai din 6.000 de sticle de lapte: ce este soluția Dow
Un meșter montează faianță albă cu aspect de marmură pe pereții din baie
14:46
Poți pune faianța nouă peste cea veche, în baie, dar cu o condiție crucială
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Autostrada 2 București - Constanța, România - 10 august 2021: Un agent al Poliției Rutiere din România folosește un radar de viteză.
15:01
Un șofer a circulat cu 223 km/h pe Autostrada A3 Turda - Borș. Pe A1, un croat a mers cu 204 km/h
Clădirea UGIR de pe strada George Enescu
Reportaj
15:00
Ați trecut de sute de ori pe lângă ea. Știați ce ascunde această clădire din centrul Bucureștiului?
Aparate foto la reducere de Black Friday
11:00
Black Friday 2026: când încep cele mai mari reduceri din an în România
Curcubeu de după nori
10:21
După ploi și frig, meteorologii anunță vreme mai caldă: unde se anunță 30 de grade Celsius
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă