Inundații istorice în estul Spaniei, în zone unde stau zeci de mii de români. Doi oameni au murit

Comentează
Inundaţii istorice în estul Spaniei

În ultimele 24 de ore, în zona mediteraneană a Spaniei au căzut ploi torenţiale cu peste 300 de litri pe metrul pătrat, situație neînregistrată de mai bine de 100 de ani, potrivit specialiștilor. Cea mai mare cantitate de precipitații a fost înregistrată în Beniarrés, aflata la 100 km de Valencia, unde au fost 425 de litri de apă pe metru pătrat, a povestit, pentru Libertatea, Alin Petrică, care locuiește în una dintre zonele inundate.

Mai multe drumuri naţionale feroviare și rutiere au fost închise, iar pe multe rute se circulă deviat.

A31, parte a autostrăzii care leagă Valencia de Albacete, a fost închisă, sute de oameni fiind nevoiţi să aştepte intervenţia utilajelor pentru a fi în siguranţă.

Feriboturile care fac legatura dintre Peninsulă şi Insulele Baleare sunt oprite la ţărm din cauza valurilor foarte mari.

Într-o localitate de lângă Albacete, doi oameni au murit după ce maşina lor a fost luat de ape. Este vorba despre doi fraţi, în vârstă de 61 şi 55 de ani, care nu au mai putut ieşi la timp din maşină atunci când a venit viitura, ne-a mai spus Alin Petrică.

De asemenea, în zona Valenciei au fost rănite mai multe persoane, după ce au fost lovite de obiecte luate de apă.

Pompierii şi autoritățile evacuează oameni din mai multe localităţi. Sute de oameni, printre care copii şi bătrâni au fost mutaţi în zone sigure.

Cele mai afectate oraşe sunt Ontinyent şi Orihuela, aflate la 100 de kilometri, respectiv 200 de kilometri de Valencia. În cele două localităţi trăiesc câte 2.000 de români.

Consulatul României a anunţat că oferă asistenţă consulară pentru românii afectaţi de inundații. Aceștia pot anunţa situaţiile de urgenţă în care se află la numărul de telefon al Consulatului României la Castellón de la Plana: +34 677 842 467.

În toată regiunea valenciană trăiesc peste 150.000 de români, potrivit datelor oficiale.

De joi seară, furtuna a început să scadă în intensitate.

Meteorologii anunţă însă că partea cu intensitate maximă se mută înspre nord şi este posibil să afecteze regiunea Castellon.

Video: Alin Petrică și Laboratorul de Climatologie al Univesitaţii din Alicante

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Satul din Prahova unde bucureștenii au cumpărat aproape toate casele. Sursă foto: Captură Youtube.
18:31
Satul din Prahova în care s-au mutat zeci de bucureșteni: au cumpărat aproape toate casele vechi disponibile
Omar Hayssam a fost eliberat din închisoare.Creierul răpirii jurnaliștilor în Irak a părăsit Penitenciarul Jilava.Sursă foto: Arhivă Libertatea.
18:06
Omar Hayssam a ieșit din Penitenciarul Jilava. Sirianul a fost preluat de o ambulanță
MONDEN
Adina Buzatu la nunta fiicei sale
Exclusiv
19:05
Adina Buzatu, despre condiția impusă de fiica și ginerele ei la nuntă: „Am respectat-o și nu am comentat”
Dan Alexa si Alina Puscau la Asia Express. Foto/ Antena 1
17:40
Cadoul pe care Dan Alexa i l-a oferit Alinei Pușcău. Vedeta a făcut totul public, în cea mai grea perioadă din viața ei, lupta cu cancerul
POLITIC
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, în Parlament la votul moțiunii de cenzură PSD-AUR împotriva guverului Bolojan, 5 mai 2026 Sursă foto: Vlad Chirea/ Libertatea
13:54
Sorin Grindeanu, atac dur la Ilie Bolojan: „S-a dezumflat umflatul cu pompa de boți”. Ce spune despre zborul privat la Mykonos
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
06:29
Ilie Bolojan, reacție după ce AUR a ajuns la aproape 40% în sondaje: „AUR are un avantaj că nu a fost niciodată în guvernare”
Ultimele știri
19:53
Aeroportul Timișoara cheltuie pe 2 mașini de lux mai mult decât profitul pe tot anul trecut
19:43
O femeie a aruncat la gunoi o comodă în care păstra peste 50.000 de euro: ce a făcut persoana care a găsit banii
19:31
Daniel David, fostul ministru al Educației, despre rezultatele elevilor români la PISA 2025: „Nu ai paradigma PISA în procesul educațional, nu ai cum să ai rezultate bune!”
Analiză
19:26
Summitul BRICS: Modi, Putin și Xi se întâlnesc la Delhi sub umbra lui Trump. De ce consensul este puțin probabil în blocul care vrea să ia fața Occidentului
TRENDING
11:39
„Ducele”, un primar din Argeș, acuzat că a făcut din bani publici un drum către terenurile sale. Localnicii l-au reclamat la DNA
15:50
Cum a fost „concediată” Nadia Comăneci de Donald Trump. În ce emisiuni și seriale a mai apărut celebra gimnastă
10:37
Un general al Armatei Române a fost găsit împușcat în cap, în Prahova
10 sept.
Ilie Bolojan vorbește despre varianta Luca Niculescu premier și spune că nu se agață de scaun: „Mi-am luat rămas bun și de la doamnele care fac curat”
Colaj țipar blocat intr-o fantana din Muntenegru de 35 de ani.
18:55
Un țipar de 2 kilograme trăiește în fântâna unei familii din Muntenegru de 35 de ani: nimeni nu știe cum a supraviețuit acolo
Cristina Vladau pacienta cu migrena si vicepresedintele Asociatiei pentru Sanatatea Creierului Foto Alexandra Manaila Libertatea
18:22
„Am ratat concedii și evenimente importante din viață”: Adevărul despre migrene, de la mituri la terapiile de 26 de milioane de euro
Schimbarea din aplicații care îi face pe tineri să renunțe la telefon. Sursa foto: Getty Images.
16:07
Cum îi ții departe pe copii de rețelele sociale: măsura simplă care schimbă comportamentul online
Ciorchini proaspeți de struguri pe un butoi rustic
14:07
Turismul vitivinicol, noul trend pentru vacanțe în toamna 2026. Destinația UNESCO la doi pași de România unde biletele încep de la 51 de lei
 Uzupis
Reportaj
13:35
Am vizitat Uzupis, cea mai mică republică din lume, care are constituție și în limba română: „Locul unde oamenii au dreptul să fie fericiți”
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Un borcan transparent plin cu pasta de roșii, alături de o lingură din lemn cu bulion și câteva roșii proaspete pe o masă.
08:28
Cum se face sucul de roșii sau bulionul de casă
Martorul de combustibil aprins pe bordul unei mașini, indicând o autonomie rămasă de 50 km.
9 sept.
De ce nu este bine să conduci cu rezervorul aproape gol
Calendar din lemn care arată data de 29 februarie, cu o mână ce mută un bloc de la 28 la 29.
10 sept.
De ce anul are 365 de zile, dar din 4 în 4 ani are 366. Explicația simplă
Un pensionar a fost lovit pe trotuar de o femeie care conducea un triciclu electric. Sursă foto: Captură video Prima TV.
17:48
Un pensionar a fost lovit pe trotuar de o femeie care conducea un triciclu electric, la Pașcani
5 Știri by Libertatea actualitate 11 septembrie 2026. Foto: Libertatea.
17:18
5 Știri by Libertatea – Actualitate: Cum se poate face rost de bilete furate la Castelul Peleș | Câți bani cheltuie Guvernul pe protocol
Președintele Comisiei parlamentare speciale pentru controlul activităţii Serviciului de Informaţii Externe, senatorul Alexandru Muraru
Exclusiv
17:00
Unii ofițeri SIE ar putea primi dreptul legal să-și cerceteze penal colegii, conform unui proiect de lege adoptat deja de Camera Deputaților
O româncă din Italia riscă închisoarea după ce bătrâna de care avea grijă a fost găsită moartă la 10 luni de la dispariție. Sursă foto: Profimedia.
16:53
O româncă din Italia riscă închisoarea după ce bătrâna de care avea grijă a fost găsită moartă la 10 luni de la dispariție
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate