“Mi-e foarte frică de cutremur şi vreau să ştiu cum să mă pregătesc”. Corina Gălăţeanu, 26 de ani, Bucureşti
Mircea Manolescu: Găsiţi din timp, cu ajutorul unui specialist în construcţii, cel mai sigur loc al locuinţei, lângă o structură de rezistenţă, unde să vă adăpostiţi în timpul seismului. Apoi rearanjaţi mobila în aşa fel încât deplasarea către locul sigur să nu fie împiedicată sau ameninţată cu prăbuşirea vreunui corp de mobilă. În locul respectiv trebuie să aveţi un rucsac cu o rezervă de apă, îmbrăcăminte de sezon şi hrană uscată.

“Locuiesc lângă o linie de tramvai, iar blocul vibrează la fiecare trecere a vehiculului. Dacă vom cumpăra un sistem care să închidă gazul în caz de cutremur, nu riscăm să se oprească gazul când trece tramvaiul?” Mihai Vlădescu, 56 de ani, Bucureşti
Mircea Manolescu: Nu, pentru că sistemul are un microprocesor care filtrează undele seismice de celelalte vibraţii, în funcţie de acceleraţia gravitaţională.

“Cât costă sistemul de închidere a utilităţilor?” Alexandru Feraru, 65 de ani, Bucureşti
Mircea Manolescu:
Costă 2.915 euro. În cazul unui bloc cu 84 de apartamente, de exemplu, fiecare familie ar plăti 30 de euro în două tranşe, adică 15 euro timp de două luni.

“Ce fac dacă mă surprinde cutremurul, noaptea, în pat?” Gheorghe Peţa, Alexandria, 47 de ani Mircea Manolescu: Vă rostogoliţi pe podea şi staţi lungit lângă pat.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.