4392-249829-ionutdragosdolanescu1.jpgLa procesul de ieri, doar avocaţii fraţilor Dolănescu au fost prezenţi. Chiar dacă, la termenul trecut al acestui proces, Dragoş a depus prin avocat o hârtie la dosar în care arăta că vrea să-i lase fratelui său casa părintească din strada Caimatei din Capitală (evaluată la 1,5 milioane de euro), avocatul lui Ionuţ a spus că acesta n-ar mai fi interesat de imobil.

Ionuţ doreşte drepturile de autor

“Noi suntem dispuşi să-i cedăm (lui Dragoş – n.r.) casa din strada Caimatei, iar lui Ionuţ să-i revină celelalte proprietăţi şi drepturile de autor”, a afirmat avocatul lui Ionuţ. “Ei spun că Ionuţ nu mai vrea casa, dar acest lucru nu se regăseşte în actele de la dosar. Ionuţ se contrazice în declaraţii, iar acum zice că imobilul din Caimatei face doar 120.000 de euro. El a uitat că, în urmă cu doar câteva luni, spunea că aceasta valorează 1,5 milioane de euro”, ne-a declarat Dragoş.

Casa din strada Caimatei, din Bucureşti, a fost, până acum, principalul obiect al disputei dintre cei doi fraţi
4392-249828-casadolanescu1.jpg

Citeşte şi „Ion Dolănescu era turnător la Securitate?”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.