Potrivit unui comunicat al parlamentului, scopul legii este acela de a „permite acestor organisme să încurajeze oamenii să se vaccineze, adresându-se lor personal”.

Textul de lege, adoptat cu 30 de voturi ”pentru” și 13 ”împotrivă”, este valabil trei luni sau până când pandemia va fi declarată încheiată.

Legea a fost adoptată cu scandal

Legea care permite autorităților să aibă acces la datele medicale ale cetățenilor a provocat scandal în Parlament.

În cadrul dezbaterilor parlamentare de miercuri, lidera Partidului Laburist, Merav Michaeli, l-a acuzat pe premierul Benjamin Netanyahu că ”neagă dreptul cetățenilor la confidențialitate asupra informațiilor lor medicale”.

Pe de altă parte, deputatul Haim Katz, din partidul de drepta Likud al premierului, susține că legea este ”un mijloc de a promova vaccinarea”.

Potrivit parlamentului, informațiile personale accesate în baza legii adoptate nu pot fi folosite în alte scopuri decât cel de a-i încuraja pe oameni să se vaccineze.

De la începutul pandemiei, în Israel au fost înregistrate 760.000 de cazuri de Covid și 5.600 de decese.

Israelul a vaccinat cu două doze o treime din populație

Israelul a administrat deja cele două doze de vaccin Pfizer/BioNTech unui număr de trei milioane de persoane, reprezentând o treime din cei aproximativ nouă milioane de locuitori ai săi.

Dispariții misterioase din colecțiile familiei regale la Muzeul Național Peleș. Poliția a deschis dosar penal pentru furt
Recomandări
Dispariții misterioase din colecțiile familiei regale la Muzeul Național Peleș. Poliția a deschis dosar penal pentru furt

Duminică, israelienii au ieșit pentru a treia oară din carantină de la începutul pandemiei. Au fost redeschise centrele comerciale și s-a reluat comerțul stradal pentru întreaga populație.

Totuși, unele locuri sunt deschise doar pentru cei cu ”insignă verde” – semn că acele persoane au primit a doua doză de vaccin cu cel puțin o săptămână înainte sau că s-au recuperat după boala provocată de Covid.

Măsura este criticată de o parte a populației, care vedea în ea o formă de discriminare a persoanelor nevaccinate.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
Unica.ro
Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
„Păpușa de la Glina” trăia la limita subzistenței, lângă groapa de gunoi, însă acum e o tânără frumoasă, cu o siluetă demnă de invidiat și o carieră de succes. Adina Asăvoaiei atrage toate privirile. Cele mai recente imagini
Viva.ro

Doliu imens în muzica și televiziunea românească. Artistul nostru a murit, iar familia a făcut un anunt sfâșietor: “Drum lin, tată drag...”. 4 copii au rămas în urmă și 1600 de emisiuni
Libertateapentrufemei.ro
Doliu imens în muzica și televiziunea românească. Artistul nostru a murit, iar familia a făcut un anunt sfâșietor: “Drum lin, tată drag...”. 4 copii au rămas în urmă și 1600 de emisiuni
Singurele persoane care sunt scutite de la plata impozitelor în 2025. Lista completă a românilor care nu plătesc taxe pentru teren și clădire
FANATIK.RO
Singurele persoane care sunt scutite de la plata impozitelor în 2025. Lista completă a românilor care nu plătesc taxe pentru teren și clădire
Este OFICIAL! Vedeta a depus actele de divorț după aproape trei ani de căsnicie. Actrița și soțul ei s-au căsătorit în cadrul unei ceremonii fabuloase în Republica Dominicană
Elle.ro
Este OFICIAL! Vedeta a depus actele de divorț după aproape trei ani de căsnicie. Actrița și soțul ei s-au căsătorit în cadrul unei ceremonii fabuloase în Republica Dominicană
Deși se afișează cu mașini și genți de lux, casa Biancăi Drăgușanu nu e deloc cum ți-ai imagina! Imaginile din apartamentul ei au ajuns virale pe internet / FOTO
Unica.ro
Deși se afișează cu mașini și genți de lux, casa Biancăi Drăgușanu nu e deloc cum ți-ai imagina! Imaginile din apartamentul ei au ajuns virale pe internet / FOTO
"L-au prins vecinii și a scăpat din nou". Marian Iordache a fost adus cu forța la locul accidentului și a fugit iar. În 2021 era lăudat de Ministerul de Interne
Observatornews.ro
"L-au prins vecinii și a scăpat din nou". Marian Iordache a fost adus cu forța la locul accidentului și a fugit iar. În 2021 era lăudat de Ministerul de Interne
Horoscop 20 ianuarie 2025. Peștii sunt într-o perioadă de schimbări profunde și nu pot evalua corect impactul pe care îl au asupra celor din jur
HOROSCOP
Horoscop 20 ianuarie 2025. Peștii sunt într-o perioadă de schimbări profunde și nu pot evalua corect impactul pe care îl au asupra celor din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI