Israelul a lansat un atac împotriva numărului doi din Hamas, aflat într-o bază subterană din Fâșia Gaza

 5 comentarii
Arhiva foto

Adjunctul comandantului grupării armate a Hamas a fost vizat de un atac aerian israelian în Fâşia Gaza, a anunţat luni purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, relatează AFP, citată de Agerpres.

„În cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, (...) avioane de luptă au atacat o bază subterană a liderilor Hamas în centrul Fâşiei Gaza, lângă Nuseirat”, care era „folosită de doi lideri de rang înalt ai organizaţiei, (printre care) Marwan Issa”, numărul doi al Brigăzilor al-Qassam, aripa armată a Hamas, a declarat contraamiralul israelian Daniel Hagari.

„Examinăm în continuare rezultatele loviturii” şi, „când vom fi siguri că ştim, o vom spune şi vom informa populaţia”, a adăugat el.

Nu existau ostatici în zona loviturii, a mai spus purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, citând serviciile de informaţii.

„Sunt toţi oameni morţi, îi vom prinde pe toţi”

Liderii de vârf ai Hamas „sunt toţi oameni morţi, îi vom prinde pe toţi”, a declarat luni prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu într-un mesaj video.

Marwan Issa, născut în 1965, este adjunctul lui Mohammed Deif, şeful Brigăzilor al-Qassam.

Cei doi au fost incluşi în decembrie de Uniunea Europeană pe lista neagră sancţionând persoanele sau organizaţiile implicate în acte „teroriste”. Pe această listă a fost adăugat în ianuarie Yahya Sinwar, liderul mişcării islamiste palestiniene din Gaza, considerat arhitectul atacului din 7 octombrie asupra Israelului.

Media palestiniene au raportat în decembrie că fiul lui Marwan Issa, Mohammed, a fost ucis într-un atac israelian.

Războiul din Fâşia Gaza a fost declanşat de atacul sângeros al Hamas în Israel pe 7 octombrie, care a făcut 1.160 de morţi, în principal civili, potrivit unui bilanţ întocmit de AFP bazat pe date oficiale. Potrivit Israelului, 130 de ostatici, dintre care 31 se crede că au murit, se află în continuare în Fâşia Gaza din cele aproximativ 250 de persoane răpite pe 7 octombrie.

Operaţiunea militară lansată în represalii de către Israel s-a soldat cu peste 31.000 de morţi, majoritatea civili, potrivit Ministerului Sănătăţii al Hamas.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (5)
  • Avatar comentarii

    kkkkkk 12.03.2024, 11:44

    Genocidul din Gaza răstălmăcit de presă acolita ....

  • Avatar comentarii

    MAMIRA 12.03.2024, 12:44

    Acest genocid unde majoritatea victimelor au fost copii si femei nevinovate a facut atat de mult rau ,nu doar Israelului dar si Occidentului, incat nicio propaganda nu il va mai putea indrepta...Asta arata ca deja nu se mai gandesc la viitorul unei imagini bazata pe principii si asta prevesteste timpuri rele...

  • Avatar comentarii

    Aura1 12.03.2024, 13:48

    Doar atacuri, dar rezultatele se lasă așteptate...

  • Avatar comentarii

    sarivisionyahoo.com 12.03.2024, 17:39

    Prpagandă teroristă ordinară! Nu zici nimic de faptul ca Hamas juca fotbal cu capete umane in 7 octombrie?

  • Avatar comentarii

    croco601 12.03.2024, 23:42

    Asta chiar e o știre nouă!

ALTE ȘTIRI
SRI respinge o presupusă implicare în desemnarea premierului
Analiză
12:00
Analiză Libertatea: Serviciile de informații din România au copiat modelul militarizat de funcționare de la serviciile rusești
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
MONDEN
Fetele din cuplurile de la Insula Iubirii 2026 | Foto: Antena 1
Exclusiv
13:40
Cuplul care a rămas împreună și după Insula Iubirii 2026. Cum au fost surprinși la o petrecere din București
Silviu Prigoană
12:41
Obiectele lui Silviu Prigoană au ajuns la târgul de vechituri din Vitan. Imagini cu lucrurile personale ale regretatului om de afaceri
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
14:10
Cezar Ouatu a vorbit despre botezul fetiței sale, Serena. „Pentru mine contează creştinarea şi tot ce se întâmplă în acele momente”
14:05
Serialul „South Park” își schimbă numele în „South America” pentru a-l ironiza pe Donald Trump
Exclusiv
14:01
Primele imagini de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Tensiuni, lacrimi și momente intime în noul show de la PRO TV
Analiză
14:00
Culisele împărțirii posturilor de la TVR și Radio România între AUR și PSD. Cum a ajuns „cartoful fierbinte” la partidul lui Simion
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
medicament minune care inlocuieste operatia pe inima Foto Envato
13:54
Vor să dea statul în judecată pentru a rămâne în viață: Medicamentul-minune care înlocuiește operația pe inimă, blocat la Guvern
Un bărbat în vârstă, îmbrăcat elegant în costum cu papion, stând lângă portiera deschisă a unei mașini, în fața unei case din piatră.
13:30
Un șofer în vârstă de 100 de ani își conduce Mercedesul fără ochelari și încă merge pe bicicletă: „Văd un iepure de la 1 km distanță”
O grădină îngrijită cu gazon verde și pomi fructiferi plini de mere roșii, având în fundal case
12:47
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
Barbat laptop
11:52
Managerul unui supermarket a intrat pe internet în timpul programului de 7.685 de ori în 25 de zile și a fost concediat
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
11:35
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Prim-plan cu un termometru de exterior care indică o temperatură ridicată, pe fundalul unui drum urban însorit și aglomerat cu vehicule.
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală