Bombardamentele Israelului au avut loc azi-noapte, în jurul orei locale 01.45, și au vizat o serie de poziții militare din apropierea orașului Deraa, din sud-vestul țării, a relatat agenția de presă de stat siriană SANA, citând o sursă militară.

În urma „agresiunii aeriene a Israelului”, au fost uciși opt soldați, iar alți șapte au fost răniți, a relatat SANA. De asemenea, mai multe pagube materiale au fost înregistrate, a precizat agenția de știri siriană.

Riposta Israelului a avut loc în contextul în care Siria a lansat marți seară două rachete spre nordul Israelului, care au căzut în zone deschise, potrivit armatei israeliene. Armata israeliană a avertizat atunci că va răspunde cu bombardamente de artilerie spre zonele din Siria din care au fost lansate rachetele.

Israelul a desfăşurat sute de atacuri aeriene împotriva Siriei vecine de când a început războiul civil în Siria în urmă cu mai bine de un deceniu, vizând în principal forţele susţinute de Iran, luptătorii Hezbollah şi poziţiile armatei, notează AFP, citată de Agerpres.

Duminică, 22 octombrie, Israelul a bombardat cele două aeroporturi principale ale Siriei, Alep şi Damasc, ucigând doi angajaţi, potrivit presei oficiale siriene.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (3)
Avatar comentarii

ionels 25.10.2023, 13:38

Mai Siria lipsea din peisaj.

Avatar comentarii

mica 25.10.2023, 13:55

Cine nu e cuminte primește cadouri de la Israel.

Avatar comentarii

Simona.T 25.10.2023, 18:34

dau toti in Siria care cum apuca..

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.