Țara care se află pe primul loc în Europa la decesele cauzate de avalanșe: 37 de victime în acest sezon

Comentează

Italia a devenit țara europeană cea mai afectată de avalanșe în sezonul 2025/2026, raportând 37 de decese până la 23 martie 2026. Bilanțul tragic, cel mai ridicat din ultimii șase ani, plasează munții italieni în fața Franței și Austriei în topul mortalității montane.

Iarnă neagră în Alpi: ultimele tragedii din Tirolul de Sud

Sezonul de iarnă 2025/2026 se apropie de final cu statistici îngrijorătoare pentru amatorii de sporturi montane. Conform datelor publicate de European Avalanche Warning Services (EAWS), Italia ocupă primul loc în Europa la numărul de victime provocate de avalanșe, cu un total de 37 de persoane decedate. Majoritatea celor care și-au pierdut viața erau schiori și excursioniști.

Cifra a fost actualizată recent, în urma unui incident grav petrecut sâmbăta, 21 martie, în Val Ridanna, o vale alpină spectaculoasă situată în Tirolul de Sud, în nordul Italiei, aproape de granița cu Austria. Doi schiori locali au fost scoși fără suflare de sub zăpadă, în timp ce o tânără de 26 de ani din Brescia a murit ulterior la spital din cauza rănilor. Bilanțul weekend-ului a fost completat de găsirea unei a patra victime, o cetățeană austriacă, după două zile de căutări intense în Valle Aurina, potrivit Rai News.

Acest sezon negru a început prematur în Italia, pe 1 noiembrie 2025, cu un accident colectiv pe Cima Vertana, un vârf muntos proeminent, cu o altitudine de 3.545 metri, în provincia Tirolul de Sud, unde o singură avalanșă a curmat viața a cinci persoane.

Comparație la nivel european

Cu peste 130 de accidente fatale raportate la nivelul întregului continent, Italia conduce detașat în acest clasament, fiind urmată de Franța - cu 31 de persoane care au murit din cauza avalanșelor, în Austria - 29, în Elveția - 16, iar în Spania - 8. Cifra de 37 de victime este cea mai mare din Europa în ultimii șase ani.

În sezonul 2024/2025, primul loc îl deținea Franța cu 21 de victime, urmată de Elveția cu 20 și Italia cu 11.

Incidente grave petrecute și în România

În România, sezonul 2025-2026 a fost unul extrem de tensionat din cauza riscului ridicat de avalanșă, însă, spre deosebire de Alpi, nu au fost raportate decese oficiale cauzate de avalanșe până la această dată - 23 martie 2026.

Deși bilanțul victimelor este zero, au existat mai multe incidente grave. În martie 2026, în Munții Bucegi, chiar în timpul Școlii Naționale Salvamont, o placă de zăpadă s-a rupt și a surprins trei participanți, inclusiv un instructor. Aceștia au scăpat datorită echipamentului, rucsac cu airbag, și intervenției imediate a colegilor.

În ianuarie și februarie, la Bâlea Lac s-au produs două avalanșe de mari dimensiuni declanșate de schiori. Într-unul dintre cazuri, masa de zăpadă a parcurs peste 300 de metri, ajungând până în zona chioșcurilor turistice, însă persoanele implicate au reușit să se retragă la timp fără răni.

De asemenea, în ianuarie, în Munții Rodnei, Salvamont a emis avertizări după producerea unor avalanșe spontane care au blocat temporar accesul în anumite zone, dar fără a surprinde turiști.

Ce este avalanșa

Producerea unei avalanșe este rezultatul dezechilibrului dintre forțele care mențin zăpada pe versant și cele care o trag la vale. O avalanșă este o masă mare de zăpadă care se desprinde brusc de pe un versant și alunecă rapid la vale sub influența gravitației.

În funcție de tipul de zăpadă, de panta terenului și de condițiile meteo, avalanșa poate antrena gheață, roci, pământ, vegetație și alte materiale, transformându-se într-un fenomen extrem de distructiv. Masa de zăpadă aflată în mișcare dislocă și mai multă zăpadă de pe versant pe măsură ce coboară în viteză.

Avalanșele apar cel mai frecvent pe pante cu înclinații de 30 până la 45 de grade, însă pot fi declanșate și pe versanți mai domoli sau mai abrupți, în funcție de cât de stabil este stratul de zăpadă. Viteza unei avalanșe poate ajunge și la 320 km/h, iar forța de impact este suficient de mare pentru a distruge păduri, construcții sau infrastructură montană. Potrivit National Geographic, o avalanșă mare, complet dezvoltată, poate să cântărească până la un milion de tone.

Cum se produce o avalanșă

O avalanșă de zăpadă apare în momentul în care o masă mare de zăpadă se rupe de pe versant și începe să se deplaseze la vale cu mare viteză. Acestea au loc, de obicei, iarna, dar pot fi declanșate în orice perioadă a anului, mai ales la mari altitudini. Stratul de zăpadă este format, de regulă, din mai multe straturi succesive, depuse în condiții diferite de temperatură, vânt și umiditate.

Pentru ca o avalanșă să se producă sunt necesare trei elemente: un strat de bază de zăpadă, un strat mai slab și instabil, care poate ceda, și o placă de zăpadă situată deasupra. Se întâmplă foarte des ca avalanșele să se producă în timpul unei furtuni de zăpadă sau imediat după viscol.

Furtunile, temperatura, vântul, gradul de înclinare al pantei, relieful, vegetația și starea generală a stratului de zăpadă pot să influențeze probabilitatea producerii unei avalanșe. Însă, avalanșele de zăpadă pot fi declanșate și de oameni. Atunci când o persoană face o drumeție sau schiază într-o zonă periculoasă, pe o placă de zăpadă sub care există un strat slab, acest strat instabil poate ceda.

În consecință, masa de zăpadă de deasupra se fracturează și începe să alunece la vale, declanșând o avalanșă, conform Shelterbox.org. Alți factori care contribuie la producerea avalanșei sunt ninsorile abundente într-un timp scurt, creșterile bruștre de temperatură, vântul puternic care creează acumulări periculoase de zăpadă, ploaia căzută peste stratul de zăpadă și vibrațiile produse de schiori, snowboarderi sau utilaje.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
20:50
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
20:06
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
18:41
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
21:19
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
21:29
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Ultimele știri
22:25
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
22:04
Donald Trump vrea să transforme complexul său de golf din Florida în reședință prezidențială și susține că armata i-a dat ideea
22:03
NATO începe exercițiul nuclear „Steadfast Noon” în Italia, în mijlocul tensiunilor crescute cu Rusia
21:41
Primul lift exterior din București care va fi montat la un bloc vechi din sectorul 2. Ce prevede legea „Lift pentru viață” și cum pot beneficia asociațiile de proprietari
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
21:50
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
20:02
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
18:48
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
18:44
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
20:46
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește