Casetele audio, care durează două ore şi care până acum s-au aflat într- un seif de la biblioteca Kennedy din Boston, au fost înregistrate la puţin timp după asasinarea preşedintelui american, pe 22 noiembrie 1963. Imediat după realizarea lor, Jackie a cerut ca ele să nu fie făcute publice decât după 50 de ani de la moartea ei, de teama represaliilor asupra familiei sale.
Însă, potrivit tabloidului Daily Mail, fiica cuplului Kennedy, Caroline, a decis să publice înregistrările la doar 17 ani de la moartea mamei sale, care s-a stins din viaţă în 1994, din cauza cancerului. Caroline a recurs la acest gest pentru a opri astfel difuzarea unui serial documentar despre familia lor. În film, în rolul mamei sale ar fi trebuit să joace actriţa Katie Holmes.
Potrivit publicaţiei citate, dezvăluirile ar fi incendiare, Jackie Kennedy fiind convinsă că asasinarea soţului său a fost pusă la cale de către vicepreşedintele Lyndon Johnson, cel care a devenit, de altfel, şi succesorul fostului lider al SUA. Johnson s-ar fi aliat cu mai mulţi oameni de afaceri, care doreau să prindă nişte contracte cu petrol.
De asemenea, declară pe parcursul înregistrărilor că soţul ei o înşela în mod constant pe Jackie cu mai multe femei, printre care şi o stagiară de 19 ani de la Casa Albă. În schimb, ca să se răzbune, Jackie a avut şi ea aventuri, cu fondatorul Fiat, Giani Agneli, dar şi cu un star de cinema, actorul William Holden.
John F. Kennedy a fost cel de-al 35- lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii. A fost în funcţie din 1961 până la asasinarea sa din 22 noiembrie 1963. El a fost împuşcat mortal în timp ce făcea un tur al oraşului Dallas, într- o limuzină decapotabilă, împreună cu soţia sa, Jacqueline.
Până la sfârşitul aceleiaşi zile, suspectul, Lee Harvey Oswald, este reţinut de poliţie şi de serviciile secrete, fiind pus sub acuzaţia de ucidere a preşedintelui american, însă acesta este şi el omorât două zile mai târziu.