Marius Andrei Paliuc a fost găsit într-o baltă de sânge, miercuri, la primele ore ale dimineţii, în faţa postului în care asigura paza consulatului.
Bărbatul fusese ucis cu mai multe lovituri de cuţit în piept. Din datele pe care le au procurorii, agresorul a intrat peste jandarm în gheretă, a pulverizat spray lacrimogen pentru a-l doborî pe Marius Andrei Paliuc, care era unul dintre sportivii de frunte ai Jandarmeriei, l-a înjunghiat de cinci ori în piept şi apoi a fugit. Cu ultimele puteri, jandarmul a ieşit din post, însă nu a mai apucat să ceară ajutor.
Procurorii spun că Marius nu a avut timp de reacţie, nici măcar nu a reuşit să anunţe prin staţie faptul că a fost atacat. Surse apropiate anchetei ne-au destăinuit că oamenii legii iau în calcul varianta unei crime pasionale şi cred că Paliuc îşi cunoştea călăul. Se pare că jandarmul se iubea cu o femeie măritată şi, probabil, soţul gelos a vrut să rupă relaţia în acest mod atât de crud.
Tristeţe fără margini printre jandarmii din Sibiu, care au numai vorbe de laudă la adresa lui Marius Paliuc şi care au ţinut un moment de reculegere ieri, la locul crimei. “Mulţi dintre noi l-am cunoscut personal. Era adesea plin de bună dispoziţie, radiind zâmbete şi încântare. Exprimăm întreaga noastră compasiune membrilor familiei şi celor care l-au îndrăgit, pentru «tributul» pe care l-a plătit”, se arată într-un mesaj al Jandarmeriei.