„Orice utilizare de arme chimice ar schimba fundamental natura conflictului, pentru că ar fi o încălcare flagrantă a dreptului internaţional, şi va avea consecinţe extinse şi dure”, a declarat Stoltenberg presei, la sosirea la summitul extraordinar al NATO de la Bruxelles.

„Gravitatea utilizării de arme chimice, bineînţeles, devine şi mai evidentă ştiind că există mereu riscul contaminării. Putem asista la răspândirea agenţilor chimici şi pe teritoriul NATO”, a adăugat Stoltenberg.

Secretarul general al NATO nu a dorit să speculeze dacă o astfel de situaţie ar motiva o reacţie de apărare a alianţei.

„Nu voi specula dincolo de faptul că NATO este mereu dispusă să apere, să protejeze şi să reacţioneze la orice tip de atac împotriva unei ţări aliate”, a declarat el.

Stoltenberg a mai spus totodată că preşedintele rus Vladimir Putin „a comis o mare eroare” prin invadarea Ucrainei, a cărei rezistenţă „a subestimat-o”.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski „se va adresa liderilor din Alianţă, iar ei vor analiza sprijinul pentru ca Ucraina să îşi poată exercita dreptul la autoapărare”, a explicat Stoltenberg, potrivit AFP. NATO va discuta, de asemenea, despre necesitatea „de a-şi reseta apărarea pe flancul său estic”, a adăugat el.

Gunoiul ținut preș. A fost nevoie de un scandal sexual în Malta și de mărturia unei mame din Craiova ca să aflăm de la șefii Universității de ce l-au dat afară pe Devis Mangia
Recomandări
Gunoiul ținut preș. A fost nevoie de un scandal sexual în Malta și de mărturia unei mame din Craiova ca să aflăm de la șefii Universității de ce l-au dat afară pe Devis Mangia

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia 

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Mangia îi făcea copilului meu propuneri indecente în timp ce se masturba în fața lui”. Caz șocant în România
GSP.RO
„Mangia îi făcea copilului meu propuneri indecente în timp ce se masturba în fața lui”. Caz șocant în România
Loredana Groza, indecentă TOTAL în limuzină! Și-a ridicat picioarele și apoi a... VIDEO de excepție
Playtech.ro
Loredana Groza, indecentă TOTAL în limuzină! Și-a ridicat picioarele și apoi a... VIDEO de excepție
Mesaj strigător la cer pe o coroană de flori de la înmormântarea lui Alexandru Arșinel! Oamenii s-au revoltat când au citit
Viva.ro
Mesaj strigător la cer pe o coroană de flori de la înmormântarea lui Alexandru Arșinel! Oamenii s-au revoltat când au citit
Reacţia unor turişti din Israel, în vizită la Bucureşti. Ce i-a nemulţumit pe Moran şi Natalie: "Am căutat aici şi nu există"
Observatornews.ro
Reacţia unor turişti din Israel, în vizită la Bucureşti. Ce i-a nemulţumit pe Moran şi Natalie: "Am căutat aici şi nu există"
Șoferul ucis de bolovan pe Defileul Jiului se întorcea de la mormântul lui Arsenie Boca. Ce urma să facă
Știrileprotv.ro
Șoferul ucis de bolovan pe Defileul Jiului se întorcea de la mormântul lui Arsenie Boca. Ce urma să facă
Ce salariu primește o femeie care lucrează pe tractor, în România. Suma de bani câștigată lunar e foarte mare
FANATIK.RO
Ce salariu primește o femeie care lucrează pe tractor, în România. Suma de bani câștigată lunar e foarte mare
Reghecampf, lovitură teribilă pentru Anamaria Prodan. Ce decizie a luat acesta
Orangesport.ro
Reghecampf, lovitură teribilă pentru Anamaria Prodan. Ce decizie a luat acesta
Horoscop 4 octombrie 2022. Taurii sunt preocupați de imaginea lor pe plan profesional și la nivelul unui întreg grup social
HOROSCOP
Horoscop 4 octombrie 2022. Taurii sunt preocupați de imaginea lor pe plan profesional și la nivelul unui întreg grup social
Sănătatea, încotro? Săptămânile Tranziției Alimentare Carrefour îți fac cunoștință cu numeroase produse sănătoase
PUBLICITATE
Sănătatea, încotro? Săptămânile Tranziției Alimentare Carrefour îți fac cunoștință cu numeroase produse sănătoase