„Ocuparea sitului de către soldaţii ruşi „reprezintă o ameninţare gravă pentru securitatea şi siguranţa acestei facilităţi și creşte riscurile de accident sau incident nuclear”, a declarat Jens Stoltenberg miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, scrie Agerpres, care preia agențiile AFP şi DPA.
În cadrul aceleiași conferințe, organizată după o întâlnire cu preşedintele sârb Aleksandar Vucic, secretarul general al NATO a solicitat o inspecție „de urgență” a Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică la Zaporojie, centrală aflată sub controlul rușilor şi bombardată constant - lovituri pentru care cele două părți, rusă și ucraineană, se acuză reciproc.,
Este necesar să fie autorizată de urgență o inspecţie a AIEA şi să se obţină retragerea tuturor forţelor ruse din acest sit.Jens Stoltenberg:
Controlul rușilor asupra instalației nucleare de la Zaporojie „pune în pericol populaţia Ucrainei, ţărilor vecine şi comunităţii internaţionale", a subliniat șeful NATO.
Centrala de la Zaporojie, cea mai mare din Europa, a fost ocupată la începutul lunii martie de trupele ruse. Iar din 5 august, Kievul şi Moscova se acuză reciproc de bombardamente.
Una din rachetele care au avut ca țintă centrala a căzut aproape de o clădire unde e stocat material radioactiv, iar un alt atac a provocat au lovit o oprirea automată a unui reactor.
Loviturile care au vizat recent centrala, declanşând temeri privind o catastrofă nucleară, au dus, săptămâna trecută, la convocarea unei reuniuni de urgență a Consiliului de Securitate al ONU, în cadrul căreia directorul general al AIEA, Rafael Grossi, a pledat pentru trimiterea unei misiuni la faţa locului, „în cel mai scurt termen", care să inspecteze situl.
Kievul s-a opus vizitei unei delegații a AIEA la centrala din Zaporojie, considerând că inspecţia ar legitima ocupaţia rusă a sitului în ochii comunităţii internaţionale.
La rândul ei, Moscova a acuzat serviciile ONU că au împiedicat misiunea AIEA.
Foto: EPA
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia