Actorul american Jeremy Renner, 52 de ani, care a suferit un grav accident pe 2 ianuarie, a mărturisit, într-o postare pe Instagram citată de CNN, că și-a rupt „peste 30 de oase” după ce a fost strivit de plugul de zăpadă.
Aflat încă în spital, Jeremy Renner, „Hawkeye” din filmele Marvel „Avengers”, nominalizat la Oscarul pentru cel mai bun actor pentru rolul din „Hurt Locker" (2008), a dat detalii despre recuperarea sa după accident, prezentând un cadru de la „antrenamentele de dimineață”.
„Aceste peste 30 de oase rupte se vor repara, vor deveni mai puternice, la fel cum dragostea și legătura cu familia și prietenii se adâncesc. Iubire și binecuvântări tuturor”, a scris actorul.
View this post on Instagram A post shared by Jeremy Renner (@jeremyrenner)
Actorul a fost accidentat grav de un utilaj de deszăpezire de 6.500 de kilograme, care a luat-o la vale, pe neașteptate, în timp ce el vorbea cu un membru al familiei.
Renner, care curăța zăpada de pe o alee de lângă casă, a suferit un traumatism toracic și „leziuni ortopedice” și a trecut deja prin două operații.
Pe 7 ianuarie, actorul a sărbătorit în spital împlinirea a 52 de ani.