Cristian Sapunaru (24 de ani) este un om puternic. Fotbalistul e ca o stanca, scuipa sange pe teren, baga capul in bocancul adversarilor. Insa a trecut prin momente dureroase. Pe care numai el stie cum le-a depasit.


In 2004, jucatorul, prezent in lotul Romaniei pentru Euro 2008, a trecut prin momente cumplite. ‘In timp ce eu eram pe teren, intr-un meci cu Steaua, mama se stingea pe un pat de spital! Era bolnava de cancer, saraca!’, spune Cristi.


Are un copil de 3 ani

‘Pe mine nu m-a anuntat nimeni in timpul partidei! Iar la final, am fost distrus!’. Tentat initial sa se lase de sport, Sapunaru intra acum in teren cu gandul la mama sa. Asa ca, in acel an, Cristi a luat o decizie surprinzatoare pentru un pusti de 20 de ani, pe deasupra si fotbalist: s-a insurat cu Ana Maria, cu care se cunostea de patru ani. Probabil, si ca sa uite de durere, si ca sa aiba pe cineva iubit pe umarul caruia sa planga. De atunci, adio, viata boema! Cei doi sunt de nedespartit, iar Ana, careia la inceput nu ii placea fotbalul, a devenit un analist desavarsit al fenomenului. Tanara nu rata nici o partida a sotului ei in Giulesti. Cristi si Ana, doi familisti convinsi, au si o fetita, Alessia, care va implini trei ani.


S-a transferat la FC Porto!

Dupa numai doua sezoane petrecute la Rapid, Cristian Sapunaru a fost achizitionat de cea mai puternica grupare din Portugalia, FC Porto. Patronul Rapidului, Fathi Taher, a anuntat o suma-record pentru un fundas, sase milioane de euro, Cristian solicitand un salariu de 500.000 de euro. ‘Sunt trist ca parasesc Rapidul, pentru ca voiam sa castig macar un campionat alaturi de baieti. Am auzit insa ca FC Porto are un lot la fel de unit ca al Rapidului, si asta conteaza enorm pentru mine’, a declarat Sapunaru la despartirea de fostii colegi.


A ajuns la Politie dupa victoria cu Dinamo

In noiembrie 2007, a sarbatorit o victorie asupra lui Dinamo la? Sectia 14 de Politie, unde a fost dus pe sus de oamenii legii. Sapunaru a vrut sa intervina intr-un conflict in care fusese implicat un sarb, Nicola Vuckovici, care a trecut pe rosu pe Splaiul Unirii. Automobilul, in care se afla si fotbalistul muntenegrean Vladimir Bozovici, fusese oprit de un echipaj al Brigazii de Politie Rutiera. Cristi Sapunaru s-a ales pana la urma cu o amenda de 200 de lei, pentru tulburarea ordinii si linistii publice.

I-a rupt urechea lui Sorin Paraschiv

Pe cand era la FC National, Sapunaru i-a rupt urechea lui Sorin Paraschiv (foto), de la Steaua. In acelasi meci, la pauza, a avut un conflict cu ‘taticul’ Olaroiu, cu care, sustin martori oculari, s-a si batut. Sapunaru a facut parte, in copilarie, din galeria Rapidului.


Dracos de mic


Primul antrenor al lui Cristi Sapunaru, Aurel Mandoiu, cel care i-a descoperit si pe Costel Galca sau Florin Carstea si care i-a format pe Catalin Lita, Ovidiu Petre, Herea sau Ciobotariu, povesteste lucruri mai putin stiute despre fotbalistul transferat la FC Porto. 


A inceput fotbalul ca varf de atac


‘Este un copil care provine dintr-o familie cu o situatie financiara modesta. Il stiu aproape de cand s-a nascut. Avea 4 ani, se plimba impreuna cu sora sa prin Parcul cu Platani. Venea la mine la teren si imi fura fluierul. Arbitra el juniorii pe care ii antrenam’. Nascut si crescut in Cotroceni, Cristi a inceput fotbalul ca atacant.

‘Idolul meu din perioada junioratului era Daniel Pancu. Cu „Pancone” am avut onoarea sa joc in aceeasi echipa, la Rapid! Acum, fara falsa modestie, sunt propriul meu idol’, glumeste cel care a devenit cel mai scump transfer ‘extern’ din campionatul romanesc, Porto oferind giulestenilor 6.000.000 de euro in schimbul lui. Aurel Mandoiu, primul lui tehnician, isi aminteste: ‘Dupa cativa ani, a venit la grupa mea si printre ceilalti colegi, care erau cu doi ani mai mari decat el, se afla si Ovidiu Petre. Juca atacant, inscria si avea forta de patrundere, dar era foarte agresiv si avea probleme cu arbitrii, primea multe cartonase galbene. In ultimul an de juniorat a fost reprofilat aparator, o mutare foarte buna, pentru ca nu stiu daca ajungea unde e acum daca ramanea varf. Avea multe calitati si a crescut frumos, atat fizic, cat si in joc. Un regret al meu este ca nu a fost convocat la echipa nationala de juniori, desi era in lotul echipei mari’.


Olaroiu l-a reprofilat

Antrenorul Cosmin Olaroiu a fost primul care a simtit ca alta e ‘vocatia’ celui poreclit ‘Sapun’. ‘Oli m-a pus sa joc fundas central, dupa ce observase ca „bag materiale”, cum se spune, la antrenamente!’, povesteste Cristi. Tot fostul tehnician al Nationalului si al Stelei l-a poreclit ‘Bruce Lee’ si l-a pus sa joace fundas dreapta.


A jucat bine in al doilea sezon

Sapunaru a fost achizitionat de Rapid in 2006, de la FC National. El a evoluat pentru Rapid de 51 de ori si a marcat doua goluri. In primul sezon petrecut in Giulesti, acesta nu a reusit sa se impuna ca titular, el fiind folosit de Razvan Lucescu pe postul de fundas central. In cel de-al doilea an, Sapunaru a fost mutat in banda dreapta a apararii de Bergodi, post pe care s-a impus ca titular.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.