Moscova a presat, în cel puțin două ocazii, Beijingul să ofere noi forme de sprijin economic, discuții pe care cel puțin un oficial chinez le-a catalogat drept „tensionate”.
Oficialii care au vorbit cu Washington Post – sub protecția anonimatului, din cauza sensibilității temei – au refuzat să ofere foarte multe detalii despre solicitările Rusiei, dar unul dintre ei a spus că printre acestea se află menținerea „angajamentelor comerciale” făcute înainte de declanșarea invaziei de pe 24 februarie, plus sprijin financiar și tehnologic – acum restricționat de sancțiunile impuse de UE, SUA și alte state.
„Obiective contradictorii”
Discursul oficial, servit de un înalt funcționar de la Beijing familiarizat cu discuțiile bilaterale, este că „China și-a exprimat clar poziția privind situația din Ucraina, cât și privind sancțiunile ilegale impuse Rusiei. Înțelegem situația dificilă a Moscovei, dar nu putem ignora situația noastră în cadrul dialogului. China va acționa de fiecare dată în interesul cetățenilor chinezi”.
În realitate, China este într-un impas, întrucât încearcă să-și ajute cel mai important partener strategic, dar în același timp, nu vrea să întoarcă tot Ocidentul împotriva sa prin încălcarea sancțiunilor internaționale.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_a86ec9ab96ffd99398f9048212f88494.jpg)
„Este un lucru dificil”, spune un oficial american. „Iar Rusia deja e iritată că China nu face suficient pentru a o sprijini”.
Oficialul american spune că China a încercat să găsească „alte oportunități”, inclusiv prin exerciții militare comune, pentru a susține Rusia. Săptămâna trecută, bombardiere strategice ruse și chineze au zburat deasupra Mării Japoniei și a Mării Chinei de Est, în timp ce președintele american Joe Biden se afla la Tokyo, în cadrul primului turneu asiatic. A fost primul exercițiu comun de la declanșarea războiului și a transmis un semnal privind creșterea parteneriatului strategic.
„Ceea ce China vrea să facă este să ajute Rusia, dar în același timp, să semnalizeze public neutralitate și să nu se compromită financiar. Obiectivele sale sunt contradictorii. Este greu să le îndeplinească în același timp”.
Beijingul recunoaște că războiul durează mai mult decât se aștepta
La nivel declarativ, sprijinul public al Beijingului pentru Rusia nu s-a schimbat. Ministrul de externe al Chinei, Wang Yi, a reafirmat, miercuri, angajamentul în fața Moscovei, în cadrul unei întrevederi prin videoconferință cu omologul rus, Serghei Lavrov. Wang a spus că este gata să lucreze alături de Moscova pentru a promova „democrația reală”, aluzie la politica Beijingului, care dorește să contracareze ceea ce numește hegemonia SUA în politica globală.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_5feb574d009cfbd8b7bcce4c019041a2.jpg)
Rusia nu a cerut „arme sau muniție” pentru război, spun oficialii chinezi, care au refuzat însă să comenteze când au fost întrebați dacă Rusia a cerut alte instrumente care ar putea fi folosite în operațiunile militare, precum tehnologie și provizii.
Secretarul de stat american Antony Blinken a spus miercuri că Statele Unite nu au văzut niciun „efort sistemic” din partea Chinei pentru a ajuta Rusia să eludeze sancțiunile și nici vreun sprijin militar semnificativ.
Beijingul a evitat până acum să încalce sancțiunile și să ajute Rusia, de teamă că SUA și aliații săi vor bloca aprovizionarea Chinei cu tehnologie critică, precum semiconductori și echipament aerospațial, cât și că vor ținti sistemul financiar, a precizat un oficial chinez. Livrările de tehnologie chineză în Rusia – incluzând aici telefoane, laptopuri sau echipament pentru telecomunicații – s-au prăbușit după declanșarea războiului.
Cu toate acestea, China continuă să afirme că sancțiunile sunt ilegale și să susțină că va continua să facă afaceri cu Rusia. „Partea chineză vrea să continue să-și îndeplinească angajamentele făcute părții ruse și va face acest lucru când condițiile corespunzătoare sunt îndeplinite”, a declarat pentru publicația americană o persoană familiară cu discuțiile de la Beijing.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_28e2deb29f08e74220bc456651432f33.jpg)
Întrebat despre avertismentele SUA privind consecințele pe care le va avea sprijinirea Rusiei, sursa a afirmat că acestea nu urmăresc decât să provoace tensiuni între China și Rusia, „ceea ce nu se va întâmpla”.
Oficialul chinez a recunoscut, cu toate acestea, că războiul din Ucraina durează mai mult decât se aștepta, iar Beijingul i-a transmis clar Rusiei că încheierea conflictului va oferi mai mult spațiu Chinei să se opună sancțiunilor și să întărească legăturile economice, pe fondul exodului de firme străine.
Problemele cu care se confruntă China în acest joc dublu sunt ilustrate și de Yun Sun, codirector al East Asia Program de la Stimston Center: „Scopul poziționării lângă Putin este faptul că chinezii vor ca rușii să lucreze cu ei împotriva Statelor Unite”. Cu toate acestea, subliniază analistul, respectarea sancțiunilor internaționale riscă să afecteze serios relația Beijingului cu Moscova.

:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_55837ef134d5a743e791bdcecadc002a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_62fd36d0d8f7f09453f62cd14b2742e1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_ec8e0a50745dfd66a8a0a8c65bc5d321.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_f71b7464f3b9a66f76db323b2563e883.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_bfa59dcfb71524ddd2a6053964e59ab5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_92faea3500008a52e02173a0ab434287.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_02cd2825a5f27dc7e95e1ef2fc6053af.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_90e0dc84100198a5f4954ea0e989675c.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.