Judecătoarea Carmen Elena Chirilă de la Tribunalul Neamț a făcut aceste precizări în sentințele pronunțate de aceasta în jurul datei de 30 iunie, la scurt timp după decizia CCR din 25 iunie, care declara neconstituţională instituirea carantinei.
Masca de protecţie sanitară are aspect de botniţă şi prezintă risc asupra sănătăţii întrucât sunt studii ştiinţifice medicale care evidenţiază riscul major asupra sănătăţii întrucât sunt studii științifice medicale care evidențiază riscul major asupra sănătății persoanelor cărora li se obturează respirația normală cu înmulțirea infecțiilor din cavitatea bucală și reducerea capacității plămânilor.
Judecătoarea Carmen Elena Chirilă:
„Purtarea măștii fiind act medical nu poate fi impus fără consimțământul expres al persoanelor și, pe de altă parte, prezintă riscuri la adresa accesului liber la justiție, la demnitatea persoanei și la sănătate”, mai susţinea judecătoare.
De asemenea, judecătoarea „constata că obligația de purtare a măștii în sala de judecată reprezintă o îngrădire a accesului la justiție prin imposibilitatea identificării părților și martorilor de către membrii completului, prin comunicarea orală deficitară între complet-grefier-părți, afectând demnitatea umană pentru persoanele care nu prezintă simptome ale infecțiilor contagioase și care refuză această procedură de natură medicală acționând pe riscul propriu”.
Aproape 3.700 de persoane confirmate cu COVID-19 nu au fost spitalizate în prima parte a lunii iulie, din cauza vidului legislativ.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro