Un fost consilier al lui Trump vrea ca țările NATO care nu alocă 2% din PIB pentru apărare să nu mai beneficieze de Articolul 5 al alianței

 1 comentariu

General-locotenentul american în retragere Keith Kellogg, fost şef al Consiliului securităţii naţionale (NSC) în mandatul lui Donald Trump, a declarat marţi că, în cazul în care unul dintre cele 31 de state membre NATO nu alocă 2% din PIB apărării, aşa cum s-a convenit, va susţine retragerea apărării comune a acestei ţări în baza Articolului 5, relatează Reuters, citată de News.ro.

Articolul 5 prevede că un atac împotriva unui membru al blocului militar, cu sediul în Europa, este un atac împotriva tuturor membrilor, care vor apăra statul membru atacat. Fără această garanţie, un stat membru nu va fi ajutat de către ceilalţi membri.

„De unde vin eu, alianţele contează. Dar dacă eşti membru al unei alianţe, contribuie la alianţă, fii parte a alianţei”, a declarat Keith Kellogg.

Generalul american în retragere a anunțat că, în cazul în care Donald Trump obţine o victorie în alegerile prezidenţiale, va sugera să se organizeze un summit NATO în iunie 2025 pe tema viitorului Alianţei.

NATO ar putea deveni astfel o „alianţă cu mai multe viteze”, în care unii membri se bucură de apărare în funcţie de felul în care respectă articolele care fondează Alianţa.

„Dacă preşedintele Trump este reales, voi da tuturor ceea ce numim un ordin de avertisment. Probabil că voi spune că ne îndreptăm în această direcţie, pentru a le da timp să se pregătească, astfel încât să discutăm în iunie”, a precizat Keith Kellogg, care a adăugat că „statele membre NATO trebuie să se simtă libere să se retragă din alianță.

Totodată, Keith Kellogg a adus în discuție Articolul 3 al Tratatului, care prevede ca statele membre NATO să depună eforturi adecvate pentru a-şi dezvolta capacităţile individuale de apărare, afirmând că garanţiile prevăzute de Articolul 5 nu se produc automat.

„Toată lumea înţelege Articolul 5 - un atac împotriva unuia este un atac împotriva tuturor - însă ei uită toate celelalte articole de dedesubt sau de deasupra. Unul dintre ele este Articolul 3”, a spus Keith Kellogg.

Articolul 3 nu prevede ca statele membre să aloce 2% din PIB apărării, însă acestea s-au angajat la summitul NATO din Ţara Galilor, în 2014, să atingă acest nivel în decurs de zece ani.

Potrivit unor estimări NATO din iulie, 11 dintre cele 31 de state membre urmau să atingă această ţintă în 2023 - inclusiv Statele Unite, regatul Unit şi mai multe ţări din Europa de Est situate în apropierea Rusiei.

Contactată de Reuters, echipa de campanie a lui Donald Trump nu a comentat, însă a anunţat că Kellogg ar putea juca un rol într-o eventuală administraţie a acestuia.

Donald Trump şi aliaţii săi au semnalat tot mai insistent că vor să revizuiască angajamentul Statelor Unite în NATO şi se plâng de faptul că membrii europeni ai Alianţei nu-şi plăteasc partea.

Robert O'Brien, consilierul în probleme de securitate naţională al lui Trump în perioada 2019-2021, declara în decembrie pentru Reuters că impunerea unor tarife comerciale statelor membre NATO, în cazul în care nu cheltuiesc cel puţin 2% din PIB cu apărarea, ar urma să ajungă pe masă într-un eventual al doilea mandat al fostului președinte american.

FOTO: Hepta

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    Aura1 15.02.2024, 07:43

    Interesant, cum unii foști, vin cu declarații, cine-l oprește să vrea?

ALTE ȘTIRI
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990. Foto: Shutterstock
13 oct.
CTP intuiește ce ministere va primi PSD dacă va intra în Guvernul Luca Niculescu și nu crede în varianta alegerilor anticipate
Marin Andrei Cristian
13 oct.
RO-Alert în București, după ce Marin Andrei Cristian, un băiat în vârstă de 18 ani din sectorul 6, a dispărut
MONDEN
Paula Chirila și Dan Giuvelic | sursa foto: PR
13 oct.
Paula Chirilă și-a făcut propria emisiune. Peste 100.000 de oameni s-au uitat la primele două episoade: „Cred că ăsta e secretul”
Parastas Tamara Buciuceanu
13 oct.
Actorul Mihai Constantin a făcut parastasul de 7 ani pentru Tamara Buciuceanu-Botez
POLITIC
Sorin Grindeanu a fost ales în noiembrie 2025 președinte „plin” al PSD, după 6 luni în care a fost interimar în urma demisiei lui Marcel Ciolacu. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
13 oct.
Sorin Grindeanu a dat semnalul cu două zile înainte ca Luca Niculescu să depună lista miniștrilor în Parlament: „Dacă vom hotărî să intrăm la guvernare, vom avea o cerință”
 Ilie Bolojan conduce Guvernul din iunie 2025 și Partidul Național Liberal din iulie 2025, în calitate de președinte cu puteri depline. Foto: Hepta
13 oct.
PNL acceptă să susțină Guvernul Luca Niculescu 6 luni. Ilie Bolojan: „Vom fi în opoziție, dar în primele șase luni nu vom vota nicio moțiune de cenzură”
Ultimele știri
06:29
Două ucrainence au rămas fără 630.000 de euro, după ce i-au ascuns într-o cutie de absorbante și au încercat să intre cu ei în Romania într-un Land Rover de lux
06:20
O Tesla s-a răsturnat la 286 km/h în Germania. Șoferul dă vina pe o anvelopă vizată de o rechemare
06:11
Donald Trump s-a dezis de ambasadoarea Kimberly Guilfoyle după ce a demis-o: „Făcea o treabă bună, dar nu ne-a plăcut ce am citit”
06:00
O femeie care mănâncă și doarme în hotelurile din Italia fără să plătească i-a exasperat pe afaceriști: este vizată de peste 300 de plângeri
TRENDING
13 oct.
Horoscop 14 octombrie 2026. Leii pot primi astăzi informații valoroase de la o persoană din anturajul apropiat
Interviu
13 oct.
„Lumea nu mai întreabă ce suprafață are apartamentul, întreabă care este cel mai mic preț”, Attila Ivacson, CEO Ananda Group. Cum se schimbă piața imobiliară din București?
12 oct.
La ce folosesc, de fapt, sferele de beton de pe trotuarele orașelor. Rolul pe care puțini îl cunosc
12 oct.
Un mecanic polonez a comparat motorul unui Volkswagen cu cel al unei mașini produse în China și a găsit mai multe asemănări suspecte
Un incident neobișnuit a adus haos la un hotel din Veneția, transformând un vis al oricărui hotelier – acela de a avea toate camerele ocupate – într-un adevărat coșmar.
13 oct.
Peste 3.500 de rezervări cu 25 de euro pe noapte, la un hotel cu 25 de camere din Veneția, după o posibilă fraudă online: „Turiștii sunt furioși”
Deficitul de fier ar putea fi cauza principală a lipsei de energie, avertizează specialiștii.
13 oct.
Te simți obosit chiar dacă dormi suficient? 5 sfaturi care te ajută să combați deficitul de fier
Ministrul Sanatatii  cere rectificare bugetara
13 oct.
Ministrul Sănătății avertizează: Fără rectificare bugetară în Sănătate, sistemul medical intră în blocaj în 2-3 săptămâni
Set de machiaj profesional
13 oct.
Cum să-ți organizezi produsele de machiaj și cosmeticele. Idei practice pentru spații mici
De ce se ia tensiunea la mâna stângă - Sursă foto: Shutterstock
13 oct.
De ce se ia tensiunea la mâna stângă
Câtă apă se pune la orez
10 oct.
Câtă apă se pune la orez pentru a ieși pufos de fiecare dată
Borcan cu maioneză
13 oct.
Cum dregi un sos care s-a tăiat. Trucuri rapide de la bucătari
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11 oct.
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
Vasile Ionescu, una dintre cele mai importante figuri ale mișcării rome din România postcomunistă, s-a stins din viață.
13 oct.
A murit Vasile Ionescu, unul dintre cei mai importanți activiști și intelectuali romi din România postcomunistă
Angajații din învățământul preuniversitar de stat din județul Iași vor avea zi liberă miercuri, 14 octombrie 2026, cu ocazia Sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva.
13 oct.
Școlile din Iași se închid de Sfânta Parascheva. Cine beneficiază de o zi liberă pe 14 octombrie
Un doctor care se află pe holul spitalului
13 oct.
Cazul Andrei Drăgan, tânărul care a murit în 2024 la SJU Târgu Jiu: raportul IML confirmă că băiatul trebuia operat de urgență, FACIAS cere ca vinovații să fie judecați
Palatul Culturii din Iași a fost dat în folosință în 1925 și a fost construit în stil neogotic, după planurile arhitectului I.D. Berindei. Foto: Hepta
13 oct.
Palatul Culturii din Iași are crăpături și infiltrații de apă la subsol, la 10 ani după lucrările de reparații și consolidare: „Am văzut cum țâșnea apa”
Donald Trump a acuzat faptul că participarea SUA în NATO a fost tratată istoric ca „o stradă cu sens unic”. Foto: Getty Images
13 oct.
De câte războaie e nevoie ca să iei un Nobel pentru Pace?
Luca Niculescu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu Sursa foto Dumitru Angelescu, Agerpres
12 oct.
Pactul care a băgat România în criză. Luca Niculescu, pe urmele tandemului Nicu&Marcel
sistem-energie-curent-baterii
12 oct.
Eficiență sau Supraviețuire? Noua arhitectură energetică a României în fața riscurilor hibride și geopolitice
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
11 oct.
Noul PNL: Good Bye, USA și Deutschland Uber Alles?