Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat într-un interviu acordat pentru ”Europa Liberă”, că Uniunea nu a participat la discuții legate de schimbarea Guvernului după alegerile europarlamentare. Liderul UDMR a estimat că nu există în momentul de față un lider capabil să adune în jurul său o nouă majoritate parlamentară și niciun proiect comun.
”Ideea asta, între ghilimele, că trebuie să-i omorâm pe cei de la guvernare, e o idee genială și foarte generoasă, dar a doua zi când trebuie să faci ceva, rămâne întrebarea ce faci, cu cine. Aici am o oarecare problemă, pentru că nu văd nici liderul, nici ideea”, a spus președintele UDMR.
Întrebat dacă președintele Klaus Iohannis ar putea fi promotorul unui proiect în jurul căruia să se constituie o nouă majoritate, Kelemen s-a arătat rezervat. ”Klaus Iohannis este președinte, nu poate să fie și prim-ministru. Nu știu dacă dorește, habar nu am, până acum nu s-a implicat să coaguleze o majoritate sau, cel puțin, nu a fost o astfel de implicare evidentă sau o idee”, susține liderul UDMR.
Un alt obstacol în reconfigurarea taberelor din Parlament ar fi raporturile glaciale dintre UDMR și PNL. ”Nu se poate discuta despre o relație cu PNL pentru că nu există o astfel de relație (...) Poate că nu s-a dorit, nu se dorește. Eu am lăsat loc de bună ziua, o să las loc de bună ziua în continuare... Nu eu sunt cel care trebuie să decidă când, nu eu fac declarațiile despre alții”, a mai spus Kelemen Hunor.