Iohannis, critic la adresa Comisiei Europene în scandalul despăgubirii fermierilor. Surse: Comisia va reveni asupra sumelor alocate României

 4 comentarii
Foto: Administrația Prezidențială

Preşedintele Klaus Iohannis a criticat joi, 23 martie, într-o conferință de presă la Bruxelles, suma de numai 10 milioane de euro alocată de instituția condusă de Ursula von der Leyen pentru sprijinirea fermierilor români afectați de importurile de cereale din Ucraina.

UPDATE ora 22.40: Klaus Iohannis a cerut în cadrul reuniunii Consiliului European „reanalizarea de către Comisie a situaţiei” fondurilor destinate fermierilor români, a informat Agerpres, care citează surse oficiale.

În urma solicitării, Comisia Europeană va face o nouă analiză și va reveni asupra sumei alocate pentru sprijinul fermierilor din România, precizează sursa citată, adăugând că anunțul a fost făcut de șefa Executivului comunitar, Ursula von der Leyen, în timpul reuniunii.

***

Știrea inițială: Șeful statului a precizat însă că Ministerul Agriculturii condus de Petre Daea (PSD) a oferit anumite cifre Comisiei Europene, care apoi a decis suma acordată pentru România, dar pe baza unei formule de calcul și fără nicio negociere.

„Situația se prezintă la modul următor. Ministerul Agriculturii livrează date Comisiei Europene, Comisia Europeană folosește o formulă de calcul fără să negocieze cu nimeni și acordă anumite ajutoare. Este posibil ca datele furnizate de minister să nu fi fost gândite profund, dar nu le-am văzut și nu pot să le comentez”, a spus Iohannis, înaintea Consiliului European de la Bruxelles.

El a adăugat că i se pare „foarte ciudat” că în Comisia Europeană nu se negociază sumele, ci doar „se folosesc formule” de calcul.

„Aceste lucruri nu pot fi rezolvate, după părerea mea, contabilicește. Sunt chestiuni complicate. Trebuie să ținem cont, de exemplu, sau cel puțin, trebuia Comisia Europeană să țină cont de faptul că noi am făcut sacrificii imense pentru a înlesni exportul de cereale din Ucraina spre piețele lumii. N-au făcut-o”, a precizat Iohannis.

„Nu știu de ce n-au făcut-o, dar vom afla și este regretabil că astfel de abordări ultra-birocratice pun sub semnul întrebării buna-credință a Comisiei”, a adăugat șeful statului.

De unde a plecat scandalul banilor UE pentru fermieri

Comisia Europeană a anunţat pe 20 martie că vrea să recurgă la o rezervă de criză în valoare totală de 56,3 milioane euro pentru a sprijini fermierii din Polonia, România şi Bulgaria, ca să compenseze pierderile economice cauzate de creşterea importurilor de cereale din Ucraina, dar şi pentru a limita impactul dezechilibrelor pieţei.

Astfel, instituția condusă de Ursula von der Leyen a propus alocarea a 29,5 milioane euro pentru Polonia, 16,75 de milioane euro pentru Bulgaria și restul de 10,05 milioane euro pentru România.

În replică, ministrul agriculturii, Petre Daea, a spus că a făcut tot ceea ce a trebuit pentru România. El a adăugat că suma de la CE se va dubla cu cea alocată de la bugetul statului, astfel încât „să dăm sprijin fermierilor care au cereale în magazii şi nu comercianţilor de cereale”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (4)
  • Avatar comentarii

    enoonmai 23.03.2023, 19:17

    Eu nu inteleg de ce s=au importat cereale din Ucraina, cand acestea nu erau pentru piata europeana. UE trebuia sa penalizeze statele care au bagat mana in caraiman, nu sa le dea bani in plus.

  • Avatar comentarii

    nasty1 23.03.2023, 19:44

    "Am facut sacrificii imense", zice sarlatanul de la Cotroceni????? Romanii cinstiti fac zilnic sacrificii, dar Iohannis si ceilalti care conduc tara nu! Iohannis se "sacrifica" mergand doar cu avioane de lux, platite de romani, Ciuca se "sacrifica" luand pensie speciala de 18.000 lei, pe langa salariul de premier, iar incompetentul de Ciolacu se "sacrifica" spunand minciuni zilnic, inainte de a deveni premier...

  • Avatar comentarii

    vudejea 24.03.2023, 10:40

    Exact, enonmai. Acordul negociat de ONU si discursul occidental spunea ca acest acord trebuie implementat pentru evitarea foametei mondiale, ca altfel rusii infometeaza globul nelasand vasele cu cereale. Aha, in fapt importul de cereale fara taxe din Ucraina loveste exact unde-i Romania mai tare-agricultura, unde poate sa faca si tara noastra un banut...Si am primit cea mai mica suma la ajutor, mai mica decat Bulgaria care-i nici jumatate ca populatie si suprafata.Deci cerealele fara taxe produse cu motorina moca sunt pentru europeni iar romanii sunt batjocura lor. Cu lideri ca iohanis si ciuca si ciolacu, ma mir ca mai avem ce manca. Daca in locul lor era un gipsy cu 3 clase din piata , avand in vedere pozitia ultra-geo-strategica, acum ar fi obtinut si salata ursului din padure. NU AVEM LIDERI !!! NU AVEM LIDERI !! Sunt niste marionete in maini necunoscute nici macar lor ca-s de mana a 7-a

  • Avatar comentarii

    Jumbo 24.03.2023, 12:41

    Singura solutie:ROMÂNIA, TREZEȘTE TE. ROEXIT, NATOEXIT, NATIONALIZAREEEEEEE. TRĂIASCĂ ROMÂNIA LIBERA

ALTE ȘTIRI
SRI respinge o presupusă implicare în desemnarea premierului
Analiză
12:00
Analiză Libertatea: Serviciile de informații din România au copiat modelul militarizat de funcționare de la serviciile rusești
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
MONDEN
Fetele din cuplurile de la Insula Iubirii 2026 | Foto: Antena 1
Exclusiv
13:40
Cuplul care a rămas împreună și după Insula Iubirii 2026. Cum au fost surprinși la o petrecere din București
Silviu Prigoană
12:41
Obiectele lui Silviu Prigoană au ajuns la târgul de vechituri din Vitan. Imagini cu lucrurile personale ale regretatului om de afaceri
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
14:10
Cezar Ouatu a vorbit despre botezul fetiței sale, Serena. „Pentru mine contează creştinarea şi tot ce se întâmplă în acele momente”
14:05
Serialul „South Park” își schimbă numele în „South America” pentru a-l ironiza pe Donald Trump
Exclusiv
14:01
Primele imagini de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Tensiuni, lacrimi și momente intime în noul show de la PRO TV
Analiză
14:00
Culisele împărțirii posturilor de la TVR și Radio România între AUR și PSD. Cum a ajuns „cartoful fierbinte” la partidul lui Simion
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
medicament minune care inlocuieste operatia pe inima Foto Envato
13:54
Vor să dea statul în judecată pentru a rămâne în viață: Medicamentul-minune care înlocuiește operația pe inimă, blocat la Guvern
Un bărbat în vârstă, îmbrăcat elegant în costum cu papion, stând lângă portiera deschisă a unei mașini, în fața unei case din piatră.
13:30
Un șofer în vârstă de 100 de ani își conduce Mercedesul fără ochelari și încă merge pe bicicletă: „Văd un iepure de la 1 km distanță”
O grădină îngrijită cu gazon verde și pomi fructiferi plini de mere roșii, având în fundal case
12:47
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
Barbat laptop
11:52
Managerul unui supermarket a intrat pe internet în timpul programului de 7.685 de ori în 25 de zile și a fost concediat
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
11:35
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Prim-plan cu un termometru de exterior care indică o temperatură ridicată, pe fundalul unui drum urban însorit și aglomerat cu vehicule.
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală