„Parlamentul a modificat condiţiile privind selecţia membrilor organelor de conducere, adoptând o lege cu un conţinut diferit faţă de forma iniţială şi, pe cale de consecinţă, o nouă soluţie legislativă neavută în vedere de cererea de reexaminare”, a explicat Iohannis, în sesizarea transmisă CCR.
Preşedintele a solicitat reexaminare actului normativ pe motiv că în cuprinsul unor dispoziţii se foloseşte o terminologie neclară în privinţa domeniilor de studii şi, având în vedere importanţa, rolul şi atribuţiile membrilor organelor de conducere ale administraţiilor portuare, este necesară menţionarea expresă a acestora în cadrul condiţiilor de selecţie.
Totodată, prin cererea de reexaminare, preşedintele indica impactul noilor condiţii şi al diminuării unor cerinţe – inclusiv eliminarea condiţiei ca experienţa profesională de 5 ani să fie în cadrul autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale ori a instituţiilor publice, precum şi a condiţiei ca respectivele competenţe profesionale să fie dovedite prin minimum 5 ani de experienţă, îndeplinind atribuţii de conducere, reglementare sau control în domeniul naval.
În procedura de reexaminare, Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a admis un amendament prin care s-a înlocuit condiţia ca membrii să aibă competenţe profesionale dovedite prin minimum 5 ani de experienţă în administrarea sau managementul unor entităţi, persoane juridice care desfăşoară activităţi specifice sectorului transport, logistic, administrarea infrastructurii de transport cu o condiţie de experienţă de minimum un an în respectivele domenii.
Ulterior, Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, a adoptat legea în forma adoptată de Senat.
Cu alte cuvinte, Parlamentul a diminuat şi mai mult condiţiile şi cerinţele pentru selecţia membrilor organelor de conducere ale administraţiilor portuare.
Sesizarea preşedintelui Iohannis:
„În concluzie, în ceea ce priveşte cererea de reexaminare formulată de preşedintele României în data de 28 noiembrie 2022, nu se poate susţine nici că aceasta a fost admisă sau admisă în parte, nici că a fost respinsă”, se explică în document.
„Între forma legii trimise iniţial la promulgare şi cea adoptată în urma soluţionării cererii de reexaminare formulate de preşedintele României există o diferenţă specifică. Aceasta constă în înlocuirea sintagmei «5 ani» cu sintagma «un an». Însă această diferenţă specifică, dincolo de evidenţa faptului că nu reprezintă nici o formă de «admitere» a cererii de reexaminare, ea nu poate fi considerată nici «respingere» a acesteia, întrucât conţinutul normativ (…) a fost modificat”, a completat preşedintele.
Parlamentul a transmis, pe 23 decembrie, preşedintelui Iohannis, în vederea promulgării, Legea privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 160/ 2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 22/ 1999 privind administrarea porturilor şi a căilor navigabile, utilizarea infrastructurilor de transport naval aparţinând domeniului public, precum şi desfăşurarea activităţilor de transport naval în porturi şi pe căile navigabile interioare, precum şi pentru completarea art. 25 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/ 1996.
OUG nr. 160/2020 are ca obiect de reglementare crearea cadrului legal necesar aplicării Regulamentului (UE) 2017/352 al Parlamentului European şi al Consiliului din 15 februarie 2017 de stabilire a unui cadru privind furnizarea de servicii portuare şi a normelor comune privind transparenţa financiară a porturilor.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro