Donald Trump, care a promis o încheiere rapidă a războiului din Ucraina, a declarat că el și consilierii săi au avut „discuții foarte bune” despre Rusia și Ucraina în ultimele zile.

Întrebat dacă Putin se va duce după Trump pentru a se întâlni în Orientul Mijlociu, în condițiile în care președintele american are prevăzute călătorii în Arabia Saudită, Qatar și Emiratele Arabe Unite la jumătatea acestei luni, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a susținut că șeful său nu are prevăzută nicio deplasare în viitorul apropiat.

O întâlnire Trump-Putin este „în mod evident pe buzele tuturor. Și din multe puncte de vedere noi credem că este cu siguranță necesară. Trebuie să fim pregătiți în mod adecvat și este nevoie de eforturi la nivel de experți”, a adăugat Peskov.

Vladimir Putin nu s-a mai întâlnit cu un președinte al Statelor Unite de la summitul de la Geneva din iunie 2021, când a discutat cu democratul Joe Biden, predecesorul republicanului Donald Trump.

În schimb, de la preluarea mandatului la Casa Albă, pe 20 ianuarie, Trump a discutat le telefon cu Putin, în contextul în care și-a asumat un rol de mediator pentru încheierea agresiunii militare ruse din Ucraina.

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.