Kremlinul a respins inițial, sâmbătă, propunerea americano-europeană de armistițiu în Ucraina, după care a revenit asupra declarației și a susținut că va „reflecta”, dar a ținut să precizeze că are „propria poziție”.
Întrebat de un reporter al CNN dacă Rusia va accepta până luni propunerea de armistițiu pentru cel puțin 30 de zile, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, și-a început răspunsul cu o acuzație la adresa Ucrainei că nu a fost de acord cu cererea Moscovei privind o încetare a focului pentru zilele de 8, 9 și 10 mai.
Partea ucraineană s-a opus unui armistițiu pentru zilele care coincideau cu organizarea paradei militare de la Moscova și a insistat ca regimul de la Kremlin să accepte un armistițiu imediat și fără condiții pentru cel puțin 30 de zile. Ulterior, Kievul a acuzat Moscova că și-a încălcat propriul armistițiu.
Presat de reporterul CNN să dea un răspuns concret, Peskov a transmis publicului american că Moscova „va reflecta” la noua propunere, făcută de liderii europeni după summitul „Coaliției voluntarilor”, care a avut loc sâmbătă, la Kiev. „Este vorba despre o nouă evoluție. Avem propria noastră poziție”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
Peskov a mai ținut să transmită publicului american că Europa și-ar dori o confruntare cu Rusia, asta deși Putin este cel care a respins toate propunerile de încetare a focului primite din partea administrației Trump și a tergiversat negocierile cu fel și fel de cereri în creștere până la punctul în care liderul de la Casa Albă a ajuns să-l considere un obstacol pentru pace.
În cele din urmă, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a cerut în discuția cu reporterul CNN ca regimul de la Moscova să nu fie presat în direcția păcii, pe motiv că o astfel de tactică ar fi „absolut inutilă”.
Într-o primă reacție la apelul liderilor europeni de a accepta până luni un armistițiu pentru cel puțin 30 de zile în Ucraina sau de a risca „sancțiuni masive” și sporirea ajutorului pentru Ucraina, Dmitri Peskov a spus că Moscova se gândește deja cum să minimizeze consecințele viitoarelor sancțiuni.