Kremlinul, nevoit să ia apărarea CSTO, alianța militară condusă de Rusia, după criticile Armeniei: „Această structură rămâne la mare căutare”

Comentează

Kremlinul a încercat să minimalizeze informațiile potrivit cărora alianța de securitate condusă de Rusia, formată din mai multe foste națiuni sovietice, este tot mai slabă și divizată în urma războiului din Ucraina, scrie The Guardian.

Premierul armean Nikol Pașinian a pus sub semnul întrebării eficiența Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO), formată din șase țări, în cadrul unui summit desfășurat săptămâna aceasta.

Miercuri, la Erevan, în timp ce liderii țărilor CSTO se pregăteau de fotografia de „familie", premierul Nikol Pașinian a fost surprins îndepărtându-se de Putin, care se afla în stânga sa.

Pașinian a refuzat apoi să semneze o declarație adoptată în cadrul summitului, criticând recentele eșecuri ale CSTO, alianță care reunește Armenia, Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan și Tadjikistan într-un acord de apărare reciprocă.

Criticile Armeniei au urmat comentariilor președintelui Kazahstanului, Kassym-Jomart Tokayev, făcute la Adunarea Generală a ONU din septembrie, când acesta a criticat implicit războiul Rusiei din Ucraina.

Duminică, Reuters relatează că purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că încercările de destrămare a CSTO au existat întotdeauna și vor continua să existe, dar a insistat asupra faptului că alianța rămâne de actualitate, în ciuda criticilor aduse săptămâna aceasta de Armenia.

Armenia a solicitat în luna septembrie ajutor din partea organizației, pe fondul conflictului cu Azerbaidjanul privind enclava Nagorno-Karabah, dar a primit doar promisiunea de a trimite observatori. Pașinian a pus în contrast această situație cu decizia rapidă a alianței din ianuarie de a trimite trupe în Kazahstan, țară membră a CSTO, pentru a-l ajuta pe președintele Kassym-Jomart Tokayev să supraviețuiască unui val de tulburări.

„Întotdeauna au existat încercări de a (duce la) dezintegrarea CSTO", a declarat Peskov, citat de agențiile ruse de presă, într-un interviu difuzat de televiziunea de stat.

„Dar cel puțin acum vedem că, în ciuda tuturor dificultăților, în ciuda posibilelor contradicții chiar și între țările membre, această structură rămâne la mare căutare", a spus purtătorul de cuvânt al președinției ruse. „Și și-a demonstrat pe deplin relevanța și eficiența, adică rezolvarea situației din Kazahstan", a adăugat Peskov.

Tokayev a fost reales în această lună și urmează să se întâlnească luni cu președintele rus Vladimir Putin, în orașul rus Orenburg.

Rusia, actorul dominant în cadrul CSTO, riscă să-și piardă influența în unele părți ale fostei Uniuni Sovietice pe care le-a considerat mult timp ca fiind sfera ei de influență, pe măsură ce conflictul din Ucraina intră deja în cea de-a zecea lună.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Sigla Dacia
08:38
Mai multe modele Dacia riscă să fie excluse de la Rabla 2027. Ce mașini ar putea pierde banii de la stat
Accident pe A1 în Arad cu cinci mașini
08:40
Accident grav pe autostrada A1 în județul Arad: șapte persoane au ajuns de urgență la spital după un carambol cu cinci mașini la Șagu
MONDEN
Steve Ant | sursa foto: Instagram
Exclusiv
15 oct.
Emisiunile la care ar vrea să participe fostul iubit al Ramonei Olaru: „Îmi place”. S-a lansat la „Românii au talent”
Cristina Șișcanu | sursa foto: Kanal D2
15 oct.
Cristina Șișcanu a spus de ce a fost dată afară de la Antena 1: „Acum nu mai există în televiziune”
POLITIC
Luca Niculescu în sacou albastru închis
15 oct.
Când are loc votul pentru învestirea Guvernului Luca Niculescu. Calendarul audierilor miniștrilor
Premierul desemnat Luca Niculescu
15 oct.
Luca Niculescu, despre programul de guvernare și lista miniștrilor: „Este o formulă mai puțin obișnuită în România”
Ultimele știri
09:05
355 de profesori au contestat rezultatele examenului pentru directori de școală. Doar 4 au promovat după recorectare
09:03
Doi scriitori au transformat un hambar de 400 de ani într-o mansardă de lux pe care o vând cu 1.000.000 de euro, în Alpi
09:04
Ce-ai de faci așa, Nicușor?, pesedistule!
08:51
Se dă drumul la căldură în București. Termoenergetica începe probele la cald pentru sezonul rece 2026-2027
TRENDING
15 oct.
Cultura care poate aduce peste 30.000 de euro pe hectar, rezistă la secetă și se păstrează chiar și un an. Un român a plantat deja 40 de hectare în Teleorman
15 oct.
Ce echipă a rămas în competiția Asia Express după Cursa pentru Ultima Șansă
15 oct.
Horoscop 16 octombrie 2026. Berbecii trebuie acum să aleagă care sunt pasiunile pe care merită să le cultive în continuare
15 oct.
Loto 6/49 din 15 octombrie 2026. Report de peste 2,74 milioane de euro la 6/49, categoria I
Imagine cu detaliile unei hărţi topografice
08:00
Ce este orientarea în teren și cum citești o hartă topografică. Ghid simplu pentru drumeți începători
Siluete privesc un avion care aterizează pe fundalul unui apus de soare strălucitor - zboruri, vacanțe de toamnă, turism
07:54
Orașul european ales de familiile din România pentru vacanța de toamnă. Biletele de avion, cu 15% mai scumpe în 2026
Doi bătrâni care numără bancnote euro
15 oct.
Un cuplu primește pe lună peste 6.000 de euro din pensii: „Nu putem să cheltuim toți banii”
La câte zile de concediu ai dreptul legal - Sursă foto: Shutterstock
15 oct.
La câte zile de concediu ai dreptul, în funcție de vechimea în muncă. Ce prevede legea
Rodica Ojog-Brașoveanu. Fotomontaj generat cu inteligența artificială
15 oct.
Arestată de comuniști, devenită regina misterului. Scriitoarea căreia destinul i-a rezervat o răsturnare spectaculoasă!
De ce să porți haine colorate când e vremea urâtă  - Sursă foto: Shutterstock
13 oct.
De ce e bine să te îmbraci cu haine colorate când e vreme urâtă
Cum verifici ferestrele dacă pierd căldură
12 oct.
Cum verifici dacă ferestrele și ușile pierd căldură
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
Când se pune varza la murat
6 oct.
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
bucuresti ploaie_foto dumitru angelescu (26)
08:33
Ploi abundente, ninsori dar și temperaturi mai mari decât cele normale. ANM a actualizat prognoza meteo pentru intervalul 19 octombrie – 16 noiembrie 2026
Cel mai bogat pol de business din România se sufocă în trafic. Sursă foto: Arhivă Libertatea.
07:58
Cartierul cu afaceri de 10.000.000.000 de euro rămâne blocat în trafic. Ce se întâmplă în Pipera
Prețurile RCA continuă să crească în 2026. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Profimedia.
07:29
Șoferii pot plăti mai puțin pentru RCA: trei metode care reduc prețul asigurării auto cu până la 40% în București și Ilfov
Judecătorul Cristian Bălan și soția, Giulia Dumitrița Bălan, magistrat-asistent
07:00
Justiția de familie. Cupluri soț/soție din vârful sistemului judiciar din România
Fermier care traverseaza un camp
15 oct.
Fermierii europeni „se vor adapta”. Cu ce bani, doamnelor și domnilor de la Bruxelles?
inteligenta-artificiala
14 oct.
România riscă să inventeze inteligența artificială cu pile
Donald Trump a acuzat faptul că participarea SUA în NATO a fost tratată istoric ca „o stradă cu sens unic”. Foto: Getty Images
13 oct.
De câte războaie e nevoie ca să iei un Nobel pentru Pace?
Luca Niculescu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu Sursa foto Dumitru Angelescu, Agerpres
12 oct.
Pactul care a băgat România în criză. Luca Niculescu, pe urmele tandemului Nicu&Marcel