Acuzaţi din toate părţile şi ameninţaţi cu sancţiuni economice internaţionale, Rusia anunţă prin vocea şefului Statului Major şi cea a comandantul forţelor aeriene că tragedia MH17 ar fi fost provocată de un avion ucrainean de luptă.
Andrei Kartopolov şi Igor Makuşev afirmă că aeronava Malaysia Airlines ar fi fost urmărită de avioane de luptă ucrainene înainte de a fi lovită. "Ce căuta un avion militar pe ruta destinată zborurilor civile? Sistemele ruse de monitorizare arată că în zona în care s-a prăbuşit MH17 era şi un avion ucrainean de luptă, probabil Suhoi-25, care urca şi se apropia de Boeingul malaysian. Aparatul Suhoi-25 se afla la 3-5 kilometri de avionul malaysian şi este capabil să urce la 10.000 de metri în puţin timp. Armamentul său de bază include rachete aer-aer R60, care pot ţinti şi lovi de la o distanţă de 12 kilometri", au spus aceştia în cadrul unei conferinţe de presă.
Liderii din SUA, UE, Ucraina, Canada, Australia şi Malaysia i-au cerut Rusiei să-şi asume responsabilitatea pentru criza din Ucraina. Toţi au somat Moscova să oprească transporturile de armament şi luptători către estul Ucrainei.