UPDATE ora 18.35: Laura Vicol a fost pusă sub acuzare în dosarul dezvoltatorului imobiliar Nordis, au declarat surse judiciare pentru Libertatea.
Știrea inițială: A ajuns la DIICOT pentru audieri și Ioana Băsescu. Fiica fostului președinte a fost chemată pentru a da explicații în legătură cu implicarea sa în calitate de notar în afacerea Nordis.
Poliţiştii DIICOT au efectuat, luni, 65 de percheziţii domiciliare, în România şi în Principatul Monaco, în dosarul Nordis, potrivit unui comunicat de presă, iar printre cei vizați se numără și acționarul principal al companiei, Vladimir Ciorbă – soțul Laurei Vicol (PSD).
Procurorii susțin că liderii grupului infracțional organizat au încasat de la clienți suma de peste 957.000.000 de lei (peste 195 de milioane de euro) ca avans în cadrul unor promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, respectiv contracte de vânzare-cumpărare (apartamente/parcări și mobilier).
Fondurile astfel constituite au fost delapidate, de regulă într-un interval scurt de timp, prin transferuri către persoane fizice, membri ai grupului infracțional organizat, transferuri către persoane juridice, societăți afiliate structurii criminale, plata de salarii, dar și diverse cheltuieli voluptorii, în sumă de aproximativ 346.000.000 de lei și 2.400.000 de euro.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_4364bf782b71a83f376ace10fb96b9e6.jpg)
„A început spectacolul!”, a fost mesajul transmis luni dimineață, pe pagina de Facebook, de Laura Vicol, soția lui Vladimir Ciorbă și fosta șefă PSD a Comisiei Juridice din Camera Deputaților.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Sofa_King • 03.02.2025, 16:21
Stati sa vedem cum se termina. Prescriere si apoi da statul in judecata si ajunge la CEDO. Despagubiri, samd. Cred ca in afacerea asta sunt persoane de sus sus. De aia de neatins

iugavirgil • 03.02.2025, 15:01
S a dus parada modei prin parlament . Începe o noua viata . Subit o va uita toată lumea .
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_75d30f2629d4eb96ca529ef1430f1649.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_838d7710e2cff83b7d1cc9f8f6501117.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_bb6b5b28e7e7a40949bccbd4e6f6c43b.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_bf34df6919fbd821694c0bbac3953c77.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_5847578438b1aa0ef160e8ace0249d62.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_f072c30a9773ee9c00f433036074de29.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_cd1e12fc7ea357b6fee15453e6c54e41.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_b6504ca30c6e2e786ffdf103eab148fb.jpg)