Românii care au credite ipotecare şi nu-şi mai pot plăti ratele pot anunţa băncile că renunţă la proprietăţi, ca să le fie stinsă datoria. Practic, 800.000 de români care au făcut un credit ipotecar şi care nu îşi mai pot permite să îşi achite ratele pot da bunul ipotecat băncii, chiar dacă valoarea acestui bun nu acoperă în totalitate creditul.
Altfel spus, banca nu va mai avea dreptul, ca până acum, să recupereze întreaga valoare a împrumutului oferit, ci ar rămâne doar cu casa. Nu se va putea duce către alte proprietăţi ale debitorului sau către alte venituri ale acestuia.
Deputatul Daniel Zamfir, iniţiatorul legii, spune că actul normativ înseamnă, de fapt, o recunoaştere a faptului că nu doar clientul este de vină pentru că s-a supraîndatorat, ci şi banca, fiindcă i-a oferit împrumutul prea uşor. 3,2 milioane de români au credite la bănci şi o treime dintre aceştia au întârzieri de peste 30 de zile la plata ratelor.
“Nu avem ce face cu proprietăţile”, se apără bancherii, care susţin că proiectul favorizează samsarii imobiliari şi că principala consecinţă a acestei legi va fi limitarea creditării, pentru că vor creşte avansurile cerute pentru împrumuturile ipotecare.
“Această lege periclitează piaţa creditului imobiliar, cu consecinţe extreme pentru tinerele familii şi pentru orice tânăr, în general, care vor resimţi accesul la credit drastic restricţionat”, atenţionează Asociaţia Română a Băncilor (ARB). Reprezentanţii băncilor sunt hotărâţi să îi ceară preşedintelui să nu promulge legea şi să sesizeze Curtea Constituţională.
Cuprins: