Legionarii ar putea fi dispersați în alte unități

Această perspectivă îi îngrijorează pe legionari, care se tem că unitatea își va pierde identitatea construită cu greu și că soldații vor fi dispersați în structuri necunoscute, într-un mod care, susțin ei, le-ar putea pune viețile în pericol.

„Ne temem cel mai mult că vom fi redistribuiți, unitățile vor fi desființate, iar noi vom fi trimiși unde consideră ei că este nevoie”, a declarat pentru Kyiv Independent, sub protecția anonimatului, un soldat cu un an și jumătate de experiență în Legiune.

„Este vorba despre mutarea a aproximativ o mie de oameni în locuri diferite, sub alte comenzi, iar astfel de schimbări pot duce la erori. Erori care ar fi putut fi evitate dacă structura actuală ar fi fost menținută”, a adăugat acesta.

Forțele Terestre, în subordinea cărora funcționează Legiunea, nu au răspuns solicitărilor Kyiv Independent de a comenta reorganizarea planificată. Modificările nu afectează cealaltă Legiune Internațională, aflată în structura serviciului de informații militare a Ministerului Apărării (HUR).

Legiunea a fost creată la inițiativa lui Volodimir Zelenski

Creată în februarie 2022 la inițiativa președintelui Volodimir Zelenski, Legiunea a oferit străinilor posibilitatea de a lupta alături de armata ucraineană și a avut un rol atât militar, cât și politic, pe durata războiului.

Planul prevede transferul celor trei batalioane de luptă către un regiment sau o brigadă de asalt, a declarat, tot sub protecția anonimatului, un ofițer familiarizat cu situația.

El și mai mulți legionari intervievați insistă că își fac publice opiniile pentru a păstra Legiunea în forma actuală, considerând modificările inutile. Nu este clar dacă noua structură va fi în subordinea Forțelor Terestre sau a noilor Forțe de Asalt.

Transferul ar urma să fie finalizat până la sfârșitul anului, iar unitățile nu vor mai exista sub identitatea Legiunii, a spus ofițerul.

Foștii comnandați critică această decizie

Batalioanele ar putea ajunge sub conducerea Forțelor de Asalt, în fruntea cărora se află colonelul Valentin Manko, acuzat anterior de încălcarea securității operaționale prin postări pe TikTok – acuzații pe care el le-a respins.

Într-o postare din 16 noiembrie, Forțele Terestre au anunțat că sistemul lor de integrare a voluntarilor străini se schimbă, pentru a le oferi „o mai bună integrare, șanse egale cu soldații ucraineni și o utilizare mai eficientă a resurselor umane”.

Conform planului, aproximativ 1.000 de soldați din primele trei batalioane vor fi redistribuiți, iar al patrulea batalion se va transforma într-un centru de instruire pentru noii voluntari.

Colonelul Ruslan Myroshnychenko, fost comandant al batalionului 2, a catalogat schimbarea drept „absurdă”, avertizând că încrederea, extrem de dificil de construit – mai ales în cazul străinilor care și-au părăsit țara riscându-și viața -, este acum serios amenințată. „Fără încredere, pierzi soldatul. Iar acesta va încălca contractul”, a spus el.

Ofițerul intervievat a explicat că Legiunea a găsit deja soluții pentru lucrul cu un număr mare de străini, integrând traducători de engleză și spaniolă pentru a asigura instruirea adecvată înainte de misiuni.

Unitățile de asalt care ar urma să preia batalioanele ar începe de la zero în această privință, mai ales că în Legiune se află mulți voluntari latino-americani care vorbesc doar spaniola.

Recrutarea voluntarilor străini, mai dificilă

Acesta a adăugat că eficiența unităților va scădea cel puțin temporar și că recrutarea voluntarilor străini va deveni mai dificilă din cauza pierderii „mărcii” Legiunii Internaționale. De asemenea, unitățile de asalt vor trebui să se adapteze la nivelurile foarte diferite de experiență militară și pregătire ale voluntarilor.

Patru soldați intervievați sub anonimat au declarat că sunt profund îngrijorați de capacitatea noilor comandanți de a gestiona un grup atât de divers și au fost șocați de ceea ce percep ca fiind desființarea Legiunii. Unii dintre ei afirmă că au primit foarte puține informații, ceea ce le amplifică anxietatea. Un voluntar brazilian susține că nici nu a fost informat oficial.

Soldații spun că se tem că noii comandanți nu vor putea face față nevoilor specifice – în special bariera lingvistică. Incertitudinea i-ar putea determina pe mulți să își înceteze contractele și să se întoarcă acasă sau să se mute în alte unități, având în vedere că străinii pot renunța la contract după șase luni.

Un alt voluntar brazilian, operator de drone, se teme că reorganizarea va dezmembra unitatea și va afecta capacitatea de a atrage noi recruți. „Legiunea ar trebui să rămână unită, nu dizolvată”, a spus el.

Soldații cred că vor fi redistribuiți în unități de asalt

Deși detaliile reorganizării nu sunt complet clare, soldații se așteaptă să fie redistribuiți în unități de asalt și nu știu dacă noii comandanți le vor prioritiza siguranța. Deși Legiunea a participat la operațiuni majore, inclusiv în regiunea Kursk în 2024, mulți se tem să piardă coeziunea și să fie „folosiți” în moduri care ar putea duce la pierderi semnificative.

„Nu vreau să fiu trimis într-o situație pentru care nu sunt pregătit”, a spus același soldat. „Agresiunea presupune victime numeroase, iar când trimiți oameni nepregătiți, îi trimiți practic spre eșec”.

Deși Legiunea are o reputație controversată, adesea legată de lipsa de experiență a unor membri și de misiuni prost planificate, legionarii susțin că unitatea lor, asemenea oricărei alteia, are atât puncte forte, cât și slăbiciuni. Pentru mulți însă, Legiunea a devenit o familie departe de casă.

„Există o camaraderie aparte, iar acest lucru trebuie păstrat”, a spus un soldat brazilian. „Am luptat împreună aproape patru ani. Nu vrem să fim separați. Mi-am pierdut cel mai bun prieten în luptă. Avem multe povești împărtășite”.

Incertitudine printre voluntarii străini

Legionarii susțin că Legiunea reprezintă un punct de intrare ideal pentru noii voluntari, inclusiv pentru cei fără experiență militară, care pot învăța treptat înainte de a fi integrați în alte unități.

Acum însă, în fața incertitudinii, unii se gândesc să plece, iar alții speră să rămână atât timp cât vor continua să lucreze cu aceiași camarazi.

„Părea o schimbare decisă pe moment”, a spus un soldat care intenționează să rămână, deocamdată.

Un altul, un american care a luptat în Legiune în ofensiva din Harkov din 2022 și acum face parte din altă unitate, a fost și mai tranșant: „Dacă fac asta, mulți vor muri”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (1)
Avatar comentarii

iugavirgil 22.11.2025, 08:29

bani multi dati de ue pentru plata acestor mercenari . multi ucrainieni tineri , inalti ca bradul se plimba in schimb prin mall uri in tara noastra in loc sa si apere tara lor

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.