Leo Iorga și soția lui s-au întors în țară, după aproape două luni petrecute în Germania, unde artistul a început tratamentul pentru vindecarea cancerului. Cântărețul a avut și prima ieșire în oraș, alături de cei mai buni prieteni, semn că acesta se simte mult mai bine.
Leo Iorga a postat un mesaj pe contul de socializare, în care a mărturisit că imediat după Paște, se va întoare la tratamentele din Germania. „Prima ieșire după două luni, acasă... Cu prietenii, de Florii în București: Valentin Gora, Otilia Boar, Teo Boar, Paula nevastă-mea, eu, Mircea Baniciu, Marius Bațu...Exact în spatele meu, la microfon se află Vlad Miriță. Voi continua tratamentele după Sfintele Paști”, a scris Leo Iorga pe contul de socializare.
Miercuri, 10 aprilie, doctorii de la centrul de Tratament Oncologic Hamburg (Strahlenzentrum Hamburg) l-au supus unei noi intervenții chirurgicale prin metoda Cyberknife, prin care, în perioada următoare, în mai multe etape, vor fi atacate punctual toate formațiunile apărute pe plămânul artistului.
Citește și