„Pe baza probatoriului administrat în cauză s-a stabilit faptul că accidentul rutier s-a produs ca urmare a neglijenţei în trafic a şoferului autocarului, care se deplasa pe drumul principal dinspre Kolasin în direcţia Podgorica cu o viteză de 80 km/h, mult mai mare decât cea permisă pe acel sector de drum, neadaptând viteza de deplasare a autocarului la limitele impuse prin semnele de circulaţie, la banda marcată pe şosea, la starea suprafeţei acesteia, şoseaua fiind umedă şi alunecoasă. Aceste împrejurări au condus la destabilizarea intensă a autocarului, la pierderea echilibrului şi răsturnarea lui, urmată de coliziunea cu trotuarul podului şi gardul metalic al acestuia şi, ulterior, căderea în prăpastia care duce la râul Moraca. În urma accidentului rutier au fost rănite 29 de persoane, iar alte 19 au decedat, printre care şi conducătorul autocarului. Procesul-verbal de autopsie emis de Departamentul de Medicină Legală din Podgorica a concluzionat că moartea conducătorului auto Ciobanu George a fost violentă şi a survenit ca urmare a distrugerii centrilor nervoşi vitali din cauza fracturilor osoase craniene şi a hemoragiei interne, răni cauzate de forţa mecanică, în momentul decesului neexistând stare de alcoolemie”, au anunţat anchetatorii.
Prin nota de serviciu din data de 20.09.2013, emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bjelo Polje, se menţionează faptul că „deoarece şoferul autobuzului Ciobanu George a decedat în accidentul de circulaţie în cauză, nu există temei pentru derularea procedurii penale”, astfel că acest dosar a fost clasat.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro